15 Mai 2006

Mahindra vrea Tractorul, dar pe vorbe

Mahindra & Mahindra nu a trimis un raspuns in scris autoritatilor de la Bucuresti, punandu-i intr-o situatie deloc confortabila pe reprezentantii AVAS.
Razvan Orasanu, presedintele Autoritatii, cel care a preluat conducerea negocierilor cu reprezentantii firmei indiene, va lua saptamana viitoare decizia finala privind vanzarea producatorului de tractoare.

In cazul in care indienii se retrag, Tractorul se restructureaza si isi restrange activitatea, iar halele dezafectate vor fi inchiriate sau vandute.
Discutiile referitoare la vanzarea actiunilor pe care statul le detine la Tractorul s-au impotmolit, au declarat, pentru SFin, surse apropiate negocierilor. Exista trei puncte in divergenta, in care solicitarile investitorilor indieni exced cadrul legal. „Mingea nu mai este in terenul nostru, ei (reprezentantii Mahindra & Mahindra, n.r.) trebuie sa ne trimita un raspuns scris. Verbal si-au dat acordul, dar in scris nu avem raspunsul lor”, au precizat sursele citate. Conform prevederilor legislatiei în domeniul privatizarii, termenul-limita de încheiere a negocierilor este sfârsitul lunii mai.

Intr-un comunicat in care isi face cunoscut punctul de vedere oficial, AVAS arata ca negocierile continua, dar sunt afectate negativ de unele declaratii „alarmiste” ale liderilor de sindicat sau ale oamenilor politici, de acordarea ajutorului de stat în valoare de 160 milioane euro sau de reactia furnizorilor de utilitati, precum Apa Nova, care ameninta Tractorul cu executarea silita.

MYO-O insista

In acest moment, pe rolul Tribunalului Bucuresti se afla si plangerea companiei MYO-O - al doilea ofertant pentru preluarea Tractorul, respins dupa deschiderea ofertelor, pe 15 septembrie 2005. „Am cerut sa se analizeze punctajul celor doua oferte”, a precizat Ion Radulea, presedintele grupului MYO-O. „Oferta lor a fost in euro, iar a noastra in RON. Ei au obtinut o rotunjire la oferta financiara si aici a aparut o diferentiere. Diferenta de punctaj legata de asigurarea capitalului de lucru a fost foarte mica, in favoarea lor, insa noi ne-am asumat investitii de peste doua ori mai mari decat ei. Pretul pe actiune avea o pondere de 60%, investitia in capitalul de lucru - de 10%, iar investitia in societate conta in proportie de 30%. In urma calculelor s-a constatat ca ne-au depasit cu numai 4 puncte”, a aratat omul de afaceri. MYO-O ar trebui despagubita daca instanta

i-ar da dreptate, si AVAS ar incheia contractul cu alta societate.
„Daca pica intelegerea cu indienii, noi ne mentinem oferta. Planul nostru de afaceri prevedea realizarea unei game largite de masini agricole si transformarea unei parti din Tractorul in parc industrial”, a explicat Radulea.

Privatizarea cu indienii ar putea esua

Cel mai fierbinte punct al negocierilor cu Mahindra este acordarea neconditionata a unui ajutor de stat in valoare de circa 160 milioane euro, care ar fi acoperit datoriile societatii. Conform legislatiei, firma care primeste ajutor de stat e obligata ca, impreuna cu investitorul, sa investeasca in societate o suma egala cu valoarea ajutorului primit. Compania indiana nu-si asuma insa aceasta investitie, iar acordarea neconditionata a ajutorului de stat este descurajata de UE.

Ce se va intampla cu Tractorul daca Mahindra face pierduta scrisoarea catre AVAS? „În cazul în care investitorii indieni s-ar retrage, Tractorul îsi va derula programul de restructurare si de restrângere a activitatii de produtie în 5 sau 6 hale. Halele dezafectate vor putea fi vândute sau închiriate, pentru ca banii obtinuti sa fie folositi pentru plata datoriilor si desfasurarea activitatii”, spun oficialii AVAS. Institutia precizeaza ca, dupa aplicarea programului de restructurare si plata datoriilor, firma ar putea fi scoasa din nou la privatizare, în cazul în care situatia sa financiara va fi îmbunatatita.



Citeste si