22 Februarie 2013

Ancheta penala pentru frauda si abuz in serviciu la Minvest Deva



Procurorii Parchetului Judecatoriei Deva au inceput, joi, cercetarile intr-un dosar penal pentru gestiune frauduloasa, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor si uz de fals la Minvest Deva, dupa ce reprezentantii companiei au depus o plangere impotriva unor angajati acuzati de delapidare.

Reprezentantii Companiei Nationale a Cuprului, Aurului si Fierului Minvest Deva au depus o plangere penala la Parchetul Judecatoriei Deva, iar procurorii au deschis un dosar penal pentru gestiune frauduloasa, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor si uz de fals, transmite corespodentul Mediafax.

"Urmare a unei verificari realizate de Curtea de Conturi, s-a constatat ca pe perioada a doua luni din anul trecut au fost realizate cheltuieli fara justificare si fara sa aiba vreo relevanta pentru obiectul de activitate al societatii. Ca atare, compania Minvest a formulat o plangere penala impotriva unor angajati ai societatii urmand sa fie cercetari in cauza sub aspectul comiterii infractiunilor de gestiune frauduloasa, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor si uz de fals", a declarat, joi, purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Judecatoria Deva, Adriana Tamas.

Tamas a precizat ca in acest caz urmeaza sa fie stabilita activitatea infractionala, identificati autorii si, pe baza probelor, va fi emisa o solutie.
O delapidare de aproximativ 80.000 de lei aferenta lunilor ianuarie-februarie 2012 a fost descoperita la Minvest Deva in urma unui control al Curtii de Conturi, fiind decontate bonuri pentru produse precum detergenti, carne, rosii sau haine, anunta directorul companiei, Daniel Andronache.

El sustinea ca va depune o plangere la Parchetul Tribunalului Hunedoara impotriva fostului director general al Minvest si a celor trei angajati de la departamentul financiar-contabil care au semnat deconturile.

Ladislau Farcas, care era director al Companiei Nationale a Cuprului, Aurului si Fierului Minvest Deva in perioada in care au fost decontate bonuri pentru legume, carne sau rochii in valoare de 80.000 de lei declara ca deconturile erau modificate dupa ce el le semna.

"Nu am luat niciun ban. Deconturile erau completate ulterior. Dupa ce semnam eu un bon se completau cu restul. (...) Numai cand se finalizeaza controlul Curtii de Conturi vom afla exact despre ce este vorba", spunea Farcas.

Ladislau Farcas, care este notar public, s-a aflat la conducerea Companiei Nationale a Cuprului, Aurului si Fierului Minvest Deva din 2010 si pana la jumatatea anului 2012. Dupa alegerile locale din 2012, Ladislau Farcas a devenit consilier local in CL Hunedoara.



Citeste si