25 Septembrie 2013

Finantare de 8,5 mil. franci elvetieni pentru studii la Linia 4 de metrou



Guvernul elevetian va finanta cu pana la 8,5 milioane franci elvetieni realizarea studiului de prefezabilitate (SPF) si de fezabilitate (SF) pentru constructia Liniei 4 de metrou Lac Straulesti – Gara Progresu, tronsonul Gara de Nord - Gara Progresu.

Acordurile de proiect si de implementare aferente acestei investitii au fost semnate marti, la sediul Ministerului Dezvoltarii, scrie Mediafax.

Proiectul, cu o durata de 30 de luni, are o valoare de 10 milioane franci elvetieni (fara TVA), din care contributia elvetiana nerambursabila este de maximum 85%, respectiv 8,5 milioane franci elvetieni, diferenta fiind acoperita de partea romana.

Investitia este cuprinsa in programului de cooperare elvetiano - roman vizand reducerea disparitatilor economice si sociale in cadrul Uniunii Europene.

Prezent la eveniment, ministrul Transporturilor Ramona Manescu a declarat ca institutia pe care o conduce va monitoriza si va garanta buna desfasurare a acestui proiect si spera ca termenele de implementare sa fie respectate.

Pe de alta parte, ea a adaugat ca miercuri dimineata vor intra in functiune utilajele care sapa tunelul la santierul Magistralei 5 din Drumul Taberei.

"Maine dimineata la ora 10:00 vor intra deja utilajele acelea care sapa tunelul. (...) Odata ce pornesc aceste utilaje, nu se mai opresc, construiesc tunelurile", a spus ministrul.

Manescu a afirmat ca in urma intalnirilor cu reprezentantii sindicatului Metrorex, unde au fost convenite modalitati de rezolvare a problemelor, este optimista ca greva anuntata la finalul acestei luni va fi evitata.

"Avem toate motivele in momentul de fata sa fim optimisti ca greva din 30 septembnrie nu va mai avea loc", a spus ea.



Citeste si