23 Iunie 2006

70% crestere a profitului Brau Union, in 2005

Compania Brau Union Romania, filiala a grupului olandez Heineken, a inregistrat anul trecut un profit brut de 18,7 milioane de lei (circa 5,16 milioane de euro), in crestere cu circa 70% fata de nivelul din anul precedent, potrivit datelor companiei.

Cifra de afaceri raportata de Brau Union pentru anul trecut a fost de 574,8 milioane de lei (circa 159 milioane de euro), mai mare cu 8% decat valoarea din anul anterior, de 532,6 milioane de lei (131,4 milioane de euro).

Brau Union a anuntat in luna martie ca va investi in perioada 2006-2008 peste 65 de milioane de euro, in principal pentru cresterea capacitatii de productie, sumele alocate pentru acest an fiind de 22 de milioane de euro. Compania detine patru fabrici, la Miercurea Ciuc, Hateg, Constanta si Craiova.

In doua dintre unitati (Miercurea Ciuc si Craiova) functioneaza linii de imbuteliere a berii in recipiente PET, urmand ca in acest an sa fie inaugurata o a treia linie, in fabrica de la Constanta.

Brau Union Romania a fost infiintata in 1998, ca subsidiara a companiei austriece BBAG, al carei pachet majoritar de actiuni a fost preluat, in 2003, de Heineken.



Citeste si