17 Ianuarie 2014

Fostul magazin PIC din Oradea, vandut catre investitori maltezi: ce se intampla cu spatiul



Fostul hipermarket PIC din Oradea a fost vandut unor investitori maltezi, care vor transforma spatiul intr-un parc logistic, anunta Pricewaterhouse Coopers, lichidatorul PIC S.A.

Compania de consultanta PwC a finalizat vanzarea hipermaketului PIC Oradea catre Western Logistics SRL, firma afiliata grupului Alf Mizzi & sons Ltd, unul dintre cele mai cunoscute din Malta, ce acopera o gama larga de segmente de afaceri, incluzand dezvoltari imobiliare, distributie, retail, publicitate, turism, productie si mass media.

„Tranzactia s-a realizat in contextul unei piete imobiliare cu o lichiditate scazuta, indeosebi pentru activele a caror valoare se ridica la cateva milioane de euro. Cumparatorul a fost gasit prin intermediul retelei globale a PwC”, a declarat Cristian Ravasila, Senior Manager, seful echipei de servicii de restructurare a afacerii din cadrul PwC Romania.

In scurt timp, hipermarketul Oradea va fi reconvertit intr-un spatiu logistic. In acest sens noul proprietar a inceput deja demersurile de compartimentare si inchiriere, in intregime sau partial, pentru companii interesate de productie industriala, stocare si distributie, logistica, dar si pentru spatii de birouri.

„Piata din Romania ofera perspective atragatoare de dezvoltare pentru parcurile industriale, indeosebi pentru parcurile logistice din vestul tarii care au acces rapid la piata Europei Centrale” a declarat Jonathan Diamantino, Managing Director al Western Logistics SRL.

Pic S.A. a intrat in procedura de faliment in anul 2012 si mai detine inca patru hipermarketuri, la Pitesti, Braila, Calarasi si Craiova, aflate in diverse stadii procedurale de valorificare.



Citeste si