8 Iulie 2006

Electroputere se vinde pe bucati

Una dintre ultimele trei societati mari pe care le mai are statul nu-si gaseste petitori daca se vinde intreaga. Pe bucati, stirneste interesul unor firme mari.
Statul va privatiza uzina Electroputere Craiova prin constituirea a patru module functionale, pentru care cumparatorii vor avea obligatia sa pastreze obiectul principal de activitate si un numar stabilit de angajati.

„Am purtat deja o discutie cu echipa manageriala de la Electroputere. In urmatoarele doua luni se va face evaluarea pentru fiecare dintre cele patru centre de profit si speram sa incheiem contractele pina la sfirsitul acestui an“, a declarat, pentru Mediafax, presedintele AVAS, Razvan Orasanu.

Datorii de 40 de milioane de euro

El spune ca exista sanse mai mare de vinzare a uzinei daca ea este vinduta pe bucati, aratind ca pentru fabrica de locomotive si-a manifestat interesul ferm Bombardier, pentru cea de masini rotative Alstom, iar pentru cea de transformatoare electrice firma greceasca Dab.

Cel de-al patrulea modul care va fi vindut separat este sectia de aparataje electrice. Orasanu spera ca sumele incasate din vinzarea activelor uzinei sa se apropie de valoarea datoriilor societatii, evaluate la 40 de milioane de euro.



Citeste si