12 Iulie 2006

Noile curse Blue Air duc la scaderi de 3,8 mil. euro

Compania aeriana Blue Air a incheiat anul trecut cu o pierdere de 13,8 milioane lei (3,8 milioane euro).

Aceasta la o cifra de afaceri de peste 24 milioane de euro, informeaza Mediafax. Directorul companiei, Gheorghe Racaru, estima la finele anului trecut ca Blue Air ar putea ajunge pe profit in acest an, dar rezultatele finale sunt influentate de numarul de rute noi lansate. Anul trecut, gradul mediu de ocupare al aeronavelor Blue Air a fost de circa 70%, cele mai aglomerate curse fiind cele spre Italia si Spania, state unde lucreaza si calatoresc multi cetateni romani.

Pentru acest an, conducerea Blue Air mizeaza pe o cifra de afaceri de 35-36 milioane de euro si majorarea numarului de pasageri. Incasarile din 2005 au depasit estimarile initiale ale companiei, care se astepta la o cifra de afaceri de 18-20 milioane de euro. Blue Air este singurul operator aerian low-cost cu capital integral romanesc.



Citeste si