16 August 2006

Termoelectrica ar putea fi salvata prin fuziunea cu Hidroelectrica

Hidroelectrica, cel mai ieftin producator de electricitate din Romania, va inghiti societatea Termoelectrica, in cazul in care Consiliul Concurentei va aproba stergerea datoriilor acesteia, cifrate la 1,2 miliarde euro, a declarat marti ministrul economiei, Codrut Seres.

"In cazul in care Consiliul Concurentei nu va aproba stergerea datoriilor, Termoelectrica va intra in faliment", a spus ministrul seres.

Societatea Termoelectrica mai are in portofoliu in prezent, centralele de la Doicesti, Braila, Deva, Borzesti si Paroseni. Ministrul economiei a spus ca in ciuda situatiei financiare grave a Termoelectrica, pentru centralele din subordine exista investitori interesati sa exploateze termocentralele pana la darea in folosinta a altora noi dupa care sa le dezafecteze si valorifice ca fier vechi.

La inceputul lunii august, oficialii Comisiei Europene si-au dat acordul de principiu pentru ca Termoelectrica sa beneficieze de stergerea datoriilor istorice, insa decizia finala apartine autoritatii de concurenta de la noi din tara.

"Cei de la Bruxelles au fost de acord( cu stergerea datoriilor- n.r.) pentru ca s-a demonstrat ceea ce noi spunem de mult: din punct de vedere operationa, Termoelectrica desfasoara o activitate profitabila, deci merita salvata", declara ministrul economiei la revenirea in tara a delegatiei oficiale.

Termoelectrica se afla intr-o situatie financiara dezastruoasa, din cauza datoriilor acumulate in timp care au ajuns la ora actuala la 1,2 miliarde euro. 800 de milioane de euro din aceste restante sunt datorii acumulate la stat, diferenta reprezentand-o datoriile comerciale, adica imprumuturile contractate de companie pentru achizitia de combustibili. Pentru revigorare, Ministerul Economiei a transmis, la inceputul lunii mai, la Consiliul Concurentei notificarea masurii de sprijin financiar pentru Termoelectrica SA.

Desi Termoelectrica are datorii imense, creantele sale acopera peste 80% din volumul platilor restante, dar conform unui studiu al Comisiei Nationale de Prognoza, blocajul financiar in care este captiva compania necesita cresterea investitiilor in reabilitarea retelelor de distributie si o disciplina fiscala mai stricta.



Citeste si