20 Martie 2015

Circa 300 de companii romanesti au accesat fonduri de 112 mil. euro printr-un program finantat de BERD si UE



Aproape 300 de companii din Romania au primit in ultimii trei ani fonduri de 112 milioane de euro pentru investitii in eficienta energetica prin programul RoSEFF, finantat de BERD si UE, valoarea totala a proiectelor derulate de firmele romanesti fiind de 156 de milioane de euro.

"Aceste proiecte au condus la economii anuale de energie si emisii de dioxid de carbon (CO2) de 1,786 GWh, echivalentul consumului de electricitate al gospodariilor din Bucuresti pe un an, sau 394.000 tone de CO2, ceea ce echivaleaza cu scoaterea din circulatie a 123.600 de autoturisme timp de 12 luni", se arata intr-un comunicat al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD). Lansata in septembrie 2011 de BERD si Uniunea Europeana, Facilitatea de Finantare pentru Energie Sustenabila a IMM-urilor din Romania (RoSEFF) ofera bancilor din Romania acces la fonduri europene pentru sprijinirea investitiilor in eficienta energetica, conform Mediafax.

Valoarea initiala a programului a fost stabilita la 60 de milioane de euro. Imprumuturile de eficienta energetica beneficiaza de asistenta tehnica si de stimulente financiare asigurate prin finantari nerambursabile de la Uniunea Europeana. Un numar de sapte banci locale au accesat fonduri prin RoSEFF, respectiv Banca Comerciala Romana (BCR), BRD-Groupe Societe Generale, Banca Transilvania, UniCredit Tiriac Bank, CEC Bank, OTP Bank si Raiffeisen Bank, primele patru fiind in continuare inscrise in programul european, potrivit BERD.

Programul RoSEFF este adresat IMM-urilor, asociatiilor de locatari, companiilor de servicii energetice, producatorilor, furnizorilor si instalatorilor de echipamente de eficienta energetica, iar finantarile vizeaza, printre altele, investitii comerciale in eficienta energetica, proiecte individuale de energie regenerabila, precum si investitii in eficienta energetica si energie regenerabila in domeniul constructiilor. Pana in prezent, BERD a investit peste sapte miliarde de euro in 370 de proiecte in Romania. In plus, institutia financiara a mobilizat fonduri din alte surse de finantare pentru aceste proiecte in valoare de peste 14 miliarde euro.



Citeste si