7 Martie 2016

Romsilva a demarat procedura de selectie pentru un nou director general



Regia Nationala a Padurilor - Romsilva a demarat procedura de selectie pentru ocuparea postului de director general, care va ramane liber dupa plecarea lui Adam Craciunescu, in 21 martie.

Adam Craciunescu si-a depus in ianuarie mandatul de director general, care se incheie in 21 martie, desi era valabil pana in 2017, invocand ”motive personale”. El ocupa functia de director general al Romsilva din mai 2012, conform News.

Romsilva a declansat joi procedura de selectie pentru ocuparea acestui post.

Dosarele de inscriere se depun la secretariatul Consiliului de Administratie al Romsilva, in perioada 3 - 16 martie.

Procesul de selectie consta in trei etape, dupa cum urmeaza: selectia dosarelor de inscriere - proba eliminatorie; selectia initiala (centru de evaluare si interviu initial) – proba eliminatorie; selectia finala (evaluarea lucrarii cu titlul ”Strategia de management si viziunea proprie de dezvoltare a Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva pe perioada mandatului” si interviul de selectie finala) – proba eliminatorie.

Lucrarea ”Strategia de management si viziunea proprie de dezvoltare a Regiei Nationale a Padurilor ‐ Romsilva pe perioada mandatului”, care nu trebuie sa depaseasca 20 de pagini, se depune odata cu dosarul de inscriere.

Concursul se va incheia la data de 10 aprilie, potrivit metodologiei postate pe site-ul Romsilva. Candidatii eligibili trebuie sa fie absolventi ai unei institutii de invatamant superior de lunga durata din domeniul silvic finalizata cu diploma de licenta, sa detina cel putin gradul profesional de inginer inspector general silvic gradatia a II-a si sa aiba experienta de minim 5 ani in activitatea de conducere a unor intreprinderi publice ori a unor societati comerciale profitabile, de stat sau din sectorul privat, din domeniul de activitate al Romsilva.

Totodata, ei trebuie sa nu fi fost destituiti dintr-o functie din cadrul unor intreprinderi de stat, cu capital majoritar de stat sau sa nu fi avut incetat contractul individual de munca pentru motive disciplinare in ultimii 7 ani si sa nu fi fost condamnati definitiv printr-o hotarare judecatoreasca pentru savarsirea unei infractiuni contra umanitatii, contra statului sau contra autoritatii, infractiuni de coruptie si de serviciu, infractiuni contra infaptuirii justitiei, infractiuni de fals, infractiuni contra patrimoniului, pentru infractiunile prevazute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii terorismului, cu modificarile si completarile ulterioare, sau pentru infractiunile prevazute de Legea nr. 85/2014 privind procedurile desavarsite cu intentie care ar face-o incompatibil cu exercitarea functiei.



Citeste si