21 Iulie 2017

Monza, cel mai mare spital de chirurgie cardiovasculara, va prelua centrul Cardioscan din Constanta



Spitalul Monza, cel mai mare spital de chirurgie cardiovasculara si cardiologie interventionala din tara, parte a grupului “Policlinico di Monza” din Italia, isi va extinde serviciile de cardiologie, chirurgie cardiovasculara si cardiologie interventionala la Constanta, prin preluarea centrului Cardioscan din incinta Spitalului Judetean.

“O mare parte a pacientilor nostri provenea din Constanta, astfel incat decizia de a ne extinde in acest oras a fost una fireasca. In viitorul apropiat, vom mai deschide si alte centre de excelenta, in diferite regiuni ale tarii, care au nevoie de astfel de servicii medicale”, a spus Carmen Dragan, presedintele spitalului Monza.

In primul an dupa deschidere (2012), spitalul a avut in jur de 300 de pacienti, iar in 2016 au fost 40.000 de pacienti, numarul acestora crescand cu 33% fata de 2015. In fiecare an numarul interventiilor a crescut cu 1.000 ajung in 2016 la un total de 6.500 de interventii.

Cifra de afaceri a companiei a fost de 74,3 milioane lei in 2016, iar pentru 2017 estimeaza o crestere de 20%.

Anul trecut spitalul Monza a investit un milion de euro pentru a deschide Bari Clinic, centru care se ocupa cu tratamentul chirurgical al obezitatii. Iar pentru acest an strategia de dezvoltare a spitalului are doua directii de dezvoltare si consolidare. Pe de o parte, achizitionarea unor noi aparate pentru spitalul din Bucuresti, iar pe de alta parte a deschis o clinica noua in Cluj axata mai mult pe cardiologia interventionala. Investitia pentru aceasta clinica a fost de 2 milioane de euro.



Citeste si