23 Martie 2018

Antreprenorul din spatele Le Couturier a lansat Etelle, brand de rochii cu vanzari de 15.000 euro in primele sapte luni



Dupa ce in urma cu doi ani a lansat pe piata un concept de croitorie urbana, Le Couturier, Claudiu Hera, alaturi de un alt antreprenor din industria de fashion, a pus bazele unui brand de rochii, Etelle. Investitia in noul proiect se ridica la circa 30.000 de euro, iar in cele sapte luni Etelle a vandut, atat in mediul offline cat si in online, rochii in valoare de 15.000 de euro. Claudiu Hera a vorbit la Profesionistii in Retail despre planurile de dezvoltare ale Etelle.

“Ideea unui brand de rochii ne-a venit in decembrie 2016 dupa ce am observat in ultimele trei luni o crestere de 60% a cererilor pentru rochii in cadrul Le Couturier. Practic am reusit sa ne formam o clientela pentru rochii de la care am pornit cu un brand de sine statator”, a povestit Claudiu Hera.

Claudiu Hera a lansat Etelle in iulie anul trecut, alaturi de un alt antreprenor din industria de fashion, Alin Copindeanu care detine brandul Tudor Tailor si directorul de creatie al Etelle. Investitia in noul brand s-a ridicat la 30.000 de euro si a constat in relocarea si renovarea showroom-ului Le Couturier, care a devenit magazinul de prezentare al Etelle, precum si in materie prima si stocuri, marketing si campanii de promovare si in dezvoltarea magazinului online.

Antreprenorul estimeaza ca investitia se va amortiza in urmatorii doi ani, dupa ce in primele sapte luni de functionare Etelle a vandut rochii de 15.000 de euro. 80% din vanzari au provenit din showroom-ul fizic, iar restul din magazinul online.

“Ca si diferentiator fata de alte branduri, avem posibilitatea de a produce rochii de ocazii, casual, de zi, de birou, de cocktail, salopete, intr-un timp de livrare foarte scurt, de 10 zile lucratoare, tocmai pentru ca de-a lungul timpului am gasit clienti care veneau din alta parte si erau nemultumiti pentru ca asteptasera foarte mult pentru o rochie. De asemenea, avem magazinul online, iar clientele care nu au timp sa se programeze in magazin isi pot realiza rochia pe masura, introducand dimensiunile de baza intr-un configurator si detaliile modelului astfel incat nu este necesar sa se deplaseze in showroom, alegand din modele noastre cu mici modificari”, spune Claudiu Hera.

Preturile rochiilor Etelle pornesc de la 649 lei si pot ajunge pana la 3.999 lei. Pe langa rochii, Etelle vinde si pantofi si clutch-uri sub marca proprie, dar a caror productie a fost externalizata unui atelier de marochinarie din Bucuresti.

Despre planurile Etelle si cum isi propun sa castige piata romaneasca de fashion, inclusiv in mediul online, aflati din emisiunea Profesionistii in Retail.



Citeste si