24 Noiembrie 2006

Fabryo investeste 2,2 mil euro in protectia mediului

Fabryo, fosta Guzu Chim, investeste 2.200.000 euro in proiecte de protectie a mediului. Investitia face parte din planul de dezvoltare al noului centru de productie din Popesti Leordeni, proiectat sa se alinieze la cerintele Uniunii Europene in materie de productie a vopselelor, lacurilor si produselor conexe.
Investitiile se refera la protectia apei, protectia atmosferei, cercetare pentru realizarea de produse ecologice, gestionarea deseurilor si managementul situatiilor de urgenta.

Noul centru de productie include o statie de epurare a apelor uzate, ventilatie prevazuta cu sistem de retinere a poluantilor, o platforma de depozitare si gestionare a deseurilor, dar si un sistem modern de stingere a incendiilor, proiectat conform normelor europene in domeniu.

„Inca de la momentul la care am decis sa construim un nou centru de productie, investitiile de mediu au reprezentat o prioritate, data fiind strategia de dezvoltare pe termen lung a companiei si normele europene in domeniu” a declarat Daniel Guzu, Directorul General si fondatorul companiei Fabryo.

“Am initiat deja procedurile pentru certificarea sistemului integrat calitate-mediu si s-a demarat si proiectarea sistemului de management OH SAS 18001:1999, care se refera la securitatea si sanatatea in munca”

Strategia in ceea ce priveste protectia aerului se va desfasura pe 2 directii: crearea si promovarea pe piata a unor produse care inlocuiesc vopselele pe baza de solventi, fapt care va reduce si consumul de materii prime compusi organici volatili si epurarea aerului evacuat in timpul productiei. Pentru produsele pe baza de solventi existente pe piata, Fabryo a creat retete cu un continut de solventi aflat sub pragul impus de normele Uniunii Europene. in prezent se lucreaza la noi retete de vopsele pulberi si introducerea unei linii de productie pentru vopselele pulberi, care fac parte din categoria vopselelor ecologice.



Citeste si