4 Octombrie 2018

Directorul Aeroporturi Bucuresti si-a dat demisia. Intalnirea ratata Juncker - Dancila, cauza posibila a demisiei



Dan Baciu, directorul Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti, si-a prezentat miercuri demisia Consiliului de Administratie al Aeroporturi Bucuresti, compania care administreaza aeroporturile Henri Coanda si Baneasa. Demisia vine dupa ce premierul Viorica Dancila a cerut un control ministrului Transporturilor, dupa ce nu a ajuns la intalnirea cu presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, noteaza Digi 24.

UPDATE ora 12:48

Dan Baciu, directorul Companiei de Aeroporturi Bucuresti, a negat ca si-a depus cererea de demisie: „Va asigur ca astazi sunt directorul Companiei de Aeroporturi Bucuresti. Si voi fi si maine. Nu mi-am depus cererea de demisie”, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, Baciu.

Intrebat despre cererea de demisie aparuta in spatiul public, care ar fi fost inaintata Consiliului de Administratie al companiei, actualul director a precizat ca: „Documentul este real, insa nu este o cerere oficiala de demisie. Inaintea demisiei se poarta discutii, se prezinta intentii. Poza documentului este facuta de catre mine, eu am trimis-o catre patru persoane, iar de acolo s-a raspandit mai departe”.

„Vor avea loc dezbateri, in urma carora voi vedea ce decizie voi lua”, a adaugat Baciu.

Stirea initiala:

Demisia directorului general a fost confirmata miercuri de surse din cadrul Ministerului Transporturilor, noteaza Digi 24. In presa a aparut o copie a cererii de demisia inaintata de directorul aeroportului presedintelui Consiliului de Administratie, Mihai Hura.

Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti se afla in procedura de selectie a unei noi echipe de management in conformitate cu prevederile OUG 109 privind managementul corporativ al companiilor de stat. In prezent se desfasoara procedurile de selectie a firmei care va alege viitoarea echipa de management.

Dupa ce premierul nu a ajuns la intalnirea cu presedintele Comisiei Europene, Guvernul a precizat ca „se impune o analiza riguroasa” a modului in care a actionat Serviciul de Protectie si Paza. Totodata, seful Executivului a solicitat dupa incident ministrului Transporturilor, Lucian Sova, un raport cu privire la informatiile pe care conducerea Aeroportului Baneasa le-a avut la dispozitie si le-a transmis Guvernului, in legatura cu programul de zbor al aeronavei care a adus la Bucuresti delegatia oficiala condusa de presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker”, se arata intr-un punct de vedere comunicat de Guvern.



Citeste si