6 Februarie 2007

Electroputere Craiova discuta in martie schimbarea Consiliului de Administratie

Electroputere Craiova a convocat pentru 14 martie Adunarea Generala a Actionarilor pentru a se decide schimbarea componentei Consiliului de Administratie, potrivit unui comunicat trasmis catre Bursa de Valori Bucuresti, informeaza NewsIn. Adunarea va avea loc pe 14 martie, ora 10, la sediul societatii din Craiova. Pot participa actionarii inregistrati pana la 5 martie.

Compania este specializata in domeniul electrice-electronice. Societatea produce aparataj electric de inalta tensiune, masini electrice rotative, transformatoare de putere, vehicule feroviare si urbane si dispozitive de verificare.

Compania are un capital social de 12,4 milioane lei (3,66 milioane euro), divizat in 124.167.954 actiuni cu o valoare nominala de 0,1 lei.La sfarsitul anului 2005 compania a inregistrat venituri totale de 192 milioane lei (56,68 milioane euro) si o pierdere de 35 milioane lei (10,33 milioane euro). Dupa primele 9 luni din 2006, societatea a afisat venituri totale de 129,6 milioane lei (38,26 milioane euro) si o pierdere de 30,45 milioane lei (9 milioane euro). Actionarul majoritar al societatii este AVAS, care detine 62,83% din intregul pachet de actiuni.

Titlurile societatii sunt listate la Bursa de Valori Bucuresti la categoria a II-a, sub simbolul EPT. Actiunile EPT au inchis sedinta de vineri la o cotatie de 0,29 lei.



Citeste si