6 Mai 2020

Ceetrus nu percepe chirii de la retaileri în perioada stării de urgență și propune ca perioada de tranziție să dureze până la finalul anului



Tatian Diaconu, CEO Ceetrus, administratorul a 23 de centre comerciale în România, a declarat în cadrul conferinței online retailArena Sessions - "Retailul non-alimentar, încotro?" că nu va percepe chirii de la retaileri în perioada stării de urgență declarată de autorități, iar perioada de tranziție, în care chiriile vor fi reduse, va dura până la finalul anului, scrie retail.ro.

„Măsurile economice pe care noi le-am adoptat, ulterior închiderii centrelor comerciale sunt următoarele: în primul rând, chiriile s-au anulat începând cu ziua în care s-a declarat stare de urgență. Practic, toți partenerii noștri din toate centrele comerciale din România, nu ne datorează chirii începând cu ziua în care centrele comerciale s-au închis. A doua măsură, pe cale de consecință, toate cheltuielile de marketing au fost anulate. În al treilea rând, am încercat să reducem acest cuantum de cheltuieli comune, la nivel național, undeva la 50%, față de ce reprezentau ele înainte de această pandemie. Acum încercăm, împreună cu partenerii din retail, să vedem în ce modalitate vom deschide, atunci când acest lucru va fi posibil”, a spus Tatian Diaconu.

Managerul Ceetrus în România avertizează că, în momentul redeschiderii, magazinele se vor confrunta cu o lipsă a cash flow-ului și cu stocuri nevândute.

„Nimeni nu știe ce se va întâmpla din ziua deschiderii. Când zic ziua deschiderii, mă refer la mai multe aspecte. Nu știm cum va reacționa clientul final, pentru că temerea pentru tot ce înseamnă siguranță sanitară este foarte mare și această temere o vom purta cu noi luni, poate ani de zile. În al doilea rând, redeschiderea ne prinde oarecum descoperiți pe mai multe planuri. În primul rând, nu există cash flow pentru a se aproviziona magazinele. Acolo unde vorbim de sezonalitate, magazinele sunt prinse cu stocul greșit, stocul de iarnă. Acest stoc ocupă atât fizic spațiul comercial, cât și financiar, pentru că este un stoc nevândut și care, probabil, va fi destocat și va trecut la capitolul pierderi. Refacerea acestui ciclu economic în zona de centre comerciale va dura, din punctul meu de vedere, minimum două sezoane. Vorbim, deja, de șase, poate chiar nouă luni”, a explicat Diaconu.

În plus, Tatian Diaconu anunță că Ceetrus, care are în portofoliu 23 de centre comerciale, va propune ca perioada de tranziție pentru retaileri să dureze până la finalul acestui an.

Citește mai multe pe retail.ro.



Citeste si