29 Iunie 2020

Concedieri la Nike. Compania a pierdut 790 milioane de dolari din cauza pandemiei



Nike, unul dintre cei mai mari jucători din piața de echipamente sportive, a anunțat că renunță la o parte din angajații săi. Anunțul vine la scurt timp după ce compania a raportat pierderi de 790 milioane de dolari în ultimele luni din cauza pandemiei de coronavirus.

CEO-ul Nike, John Donahoe, a anunțat, în cadrul unui email trimis angajaților, că vor urma disponibilizări. Acestea ar urma să se producă în etape, începând din luna iulie. În mesajul trimis de Donahoe nu se specifică câți angajați și departamente ar fi afectate, dar se menționează că angajații Nike din cadrul magazinelor fizice, centrelor de distribuție și fabricilor de producție nu vor fi afectați de această măsură, scrie Business Insider.

John Donahoe spune că disponibilizările nu au legatură cu pandemia de coronavirus sau cu costurile din această perioadă și le-a descris ca un efort de restructurare a companiei. Business Insider mai spune că reprezentanții Nike au declarat că banii economisiți vor fi reinvestiți în companie.

Gigantul de echipamente sportive a raportat pierderi de 790 milioane dolari în ultimul trimestru al anului financiar care se încheie în luna mai, din cauza pandemiei de coronavirus. Comparativ, în aceeași perioadă din 2019, Nike bifa câștiguri de 989 milioane dolari.

Pierderea Nike este efectul închiderii magazinelor fizice din perioada martie-mai din lumea întreagă. Cifra de afaceri a scăzut cu 38% în această perioadă, ajungând la 6,3 miliarde dolari. Tot în această perioadă, vânzările online ale Nike crescut cu 75%, dar nu au fost suficiente pentru a compensa pierderile din zona de retail offline.



Citeste si