20 Iulie 2020

Poliția a dat în weekend amenzi de peste 1 milion de lei după controale în hipermarketuri, piețe, terase și autobuze din București



Peste 2.300 de amenzi în valoare de 1,1 milioane de lei au fost aplicate la sfârşitul săptămânii trecute după controale în mari complexuri comerciale, hipermarket-uri, hale şi pieţe agroalimentare, terase și mijloace de transport în comun din zona Bucureşti – Ilfov. Aproape un sfert dintre aceste amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală,

”În intervalul 17-19 iulie a.c., peste 900 de poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu sprijinul a aproximativ 400 de reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Poliţiei Locale, Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti, Agenţiei Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Bucureşti şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti Ilfov, au efectuat verificări la peste 220 de operatori economici, precum şi în mijloacele de transport în comun, atât de suprafaţă, cât şi de subteran”, anunţă Poliţia Capitalei, transmite News.ro.

S-a urmărit respectarea prevederilor Legii nr 55 /2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, dar şi a altor norme privind protecţia cetăţeanului. În cele trei zile au fost verificate mari complexuri comerciale, hipermarket-uri, hale şi pieţe agroalimentare, terase şi locuri de agrement, mijloace de transport în comun, inclusiv din zonă celor cu regim taxi

Au fost constatate şi aplicate 2.309 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 1.110.000 lei.

Din acest total, 528 au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, 3 pentru nerespectarea modului de amenajare a teraselor, privind distanţarea fizică şi locul prevăzut la mese şi 75 pentru încălcări ale normelor de convieţuire socială.



Citeste si