19 Martie 2007

Alro nu si-a indeplinit obligatiile din contractul de privatizare

Alro nu si-a indeplinit obligatiile din contractul de privatizare a producatorului de aluminiu privind investitiile de dezvoltare si mediu, se arata in raportul Autoritatii de Control a Guvernului (ACG). Totodata, raportul controlului releva faptul ca nu a existat o competitie in procesul de privatizare a producatorului de aluminiu.

Mai mult, Autoritatea de Control a Guvernului precizeaza ca, prin recunoasterea de catre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a investitiilor de dezvoltare si de mediu realizate de Alro si Alprom, ca fiind realizate in contul investitiilor de portofoliu precazute in contractul de privatizare, "s-ar ajunge in situatia inechitabila in care, prin realizarea unui singur obiectiv, sa fie recunoscute ca fiind indeplinite doua obligatii de investitii, diferite".

In plus, recunoasterea de catre AVAS a acestor investitii ar duce la situatia in care, in contul realizarii unui singur obiectiv, sa poata fi obtinut dreptul de a se majora cu aceasta valoare capitalurile sociale la ambele societati.

In replica, Alro a respins acuzatiile Autoritatii de Control a Guvernului, privind nerespectarea obligatiilor din contractul de privatizare, sustinand ca AVAS a scos compania de sub monitorizarea post-privatizare fara sa reclame nereguli. "Alro si-a indeplinit toate obligatiile contractuale, fapt recunoscut si de AVAS", au declarat pentru NewsIn, reprezentanti ai producatorului de aluminiu.

La inceputul lunii februarie 2007, producatorul de aluminiu Alro Slatina anunta ca a fost scos de sub monitorizare la finele anului trecut, pentru ca societatea a respectat toate clauzele prevazute in contractul de privatizare.

Alro a relizat investitii tehnologice si de mediu de peste 165 milioane de dolari, in perioada 2005-2006. Investitiile de mediu au depasit 20 de milioane de dolari. Investitiile in Alprom Slatina si Alum Tulcea, companii din grupul Marco, au fost de 16,6 milioane de dolari, preciza un comunicat remis Bursei de Valori Bucuresti.

Compania a primit autorizatia integrata de mediu pe o perioada de zece ani. Clauzele sociale au fost respectate, la randul lor, iar compania nu a facut disponibilizari colective si a incheiat contracte de protectie sociala cu sindicatele, se mai mentiona in comunicatul Alro.

Alro este cel mai mare producator de aluminiu primar din Europa Centrala si de Est si singurul producator de aluminiu si aliaje de baza din Romania. Capaciatea de productie a companiei este de peste 260.000 tone anual. Actionarul principal al Alro este grupul Marco. Alro este o societate pe actiuni cotata la prima categorie a BVB.



Citeste si