25 Mai 2021

Virgil Mândru: Industria de vin își va reveni. Pentru Tohani, anul 2021 arată bine, până acum



Industria de vin este așteptată să își revină anul acesta, după ce vânzările producătorilor de vin au fost afectate de închiderea HoReCa, iar crama Tohani are ca obiectiv să depășească rezultatele financiare din 2019, a declarat Virgil Mândru, CEO-ul companiei românești, într-un interviu pentru Retail.ro.

Pandemia de coronavirus a înjumătățit vânzările din HoReCa ale producătorului de vin Tohani, din Dealu Mare, care s-a adaptat după ce sectorul a fost închis și a mizat pe online și retail, cel din urmă segment reprezentând, în acest moment, 70% din business.

„2020 a fost un an dificil, care a dat peste cap strategiile și planificările noastre. Horeca este, în mod tradițional, un canal foarte important de vânzări care anul trecut a fost foarte afectat de pandemie. Practic, pe acest segment, vânzările au scăzut cu 50%, însă ne-am concentrat foarte mult pe a strânge relația directă cu consumatorul. Canalele online, vânzarea direct la client și livrarea direct la ușă au fost canale foarte susținute, care au dat rezultate bune”, a declarat Virgil Mândru.

Pentru anul acesta, scenariul este unul pozitiv, iar industria de vin este așteptată să își revină, producătorii mizând pe adaptare în următoarea perioadă.

Pentru Tohani, anul 2021 arată bine, până acum. Obiectivul nostru este să ne apropiem din nou sau poate chiar să depășim (dacă nu apar surprize foarte mari) rezultatele din anul 2019. Industria de vin își va reveni, zicem noi, destul de rapid, pentru că noi suntem legați de pământ, de natură, de vie și de recoltă – iar aceste lucruri nu țin de pandemie, ele merg mai departe odată cu ciclurile naturale. Va trebui însă să continuăm să ne adaptăm, mai ales pentru că HoReCa este în continuare un canal de vânzări afectat, cu o evoluție ce nu poate fi anticipată”, a mai spus CEO-ul cramei Tohani.

Citește mai multe pe Retail.ro.



Citeste si