29 Iulie 2021

ONRC: Numărul firmelor radiate a crescut cu aproape 42% în primele șase luni din 2021



Numărul firmelor radiate la nivel naţional a crescut cu 41,54% în primul semestru din 2021, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 32.565 radieri, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti - 5.153 (plus 50,76% faţă de ianuarie-iunie 2020) şi în judeţele Timiş - 1.541 (plus 66,77%), Cluj - 1.410 (plus 30,68%) şi Constanţa - 1.388 (plus 33,72%), conform Agerpres.ro.

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa - 247 (în creştere cu 47,02% faţă de primele şase luni ale anului trecut), Teleorman - 265 (plus 11,34) şi Călăraşi - 287 (plus 53,48%), conform Agerpres.ro.

Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Covasna (plus 79,04%), Alba (plus 76,78%) şi Olt (plus 69,34). În perioada analizată nu au fost consemnate scăderi în ceea ce priveşte numărul firmelor radiate.

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor - 8.920 (plus 44,83% raportat la ianuarie-iunie 2020), construcţii - 3.002 (plus 39,63%) şi agricultură, silvicultură şi pescuit - 2.807 (plus 62,91%).

În iunie 2021, au fost consemnate 5.439 radieri de firme, cele mai multe în Bucureşti (930) şi în judeţele Timiş (268), Cluj (247) şi Ilfov (229).



Citeste si