4 Octombrie 2021

Guvernul vrea să acord un ajutor pentru TAROM



Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de luni, un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru crearea cadrului legal care să-i permită aprobarea valorii, formei şi a condiţiilor de acordare a unui ajutor de stat individual de restructurare pentru compania TAROM.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, se propune completarea OUG nr. 45/1997 privind înfiinţarea TAROM cu un nou articol care să prevadă posibilitatea ca, în cazul acordării unui ajutor de stat individual de restructurare sub formă de finanţare de la bugetul de stat, garanţie de stat şi/sau împrumut cu sau fără dobândă subvenţionată, forma, valoarea şi condiţiile acordării să fie aprobate prin hotărâre a Guvernului, cu excepţia ajutorului de stat prin instrumente de datorie publică, a cărui formă, valoare şi condiţii de acordare se vor aproba prin act normativ cu putere de lege, astfel încât să se poată aplica legislaţia privind datoria publică.

Pe agenda şedinţei Executivului se află şi un proiect de hotărâre privind condiţiile de acordare a despăgubirilor de viaţă, sănătate şi bunuri pentru poliţiştii de penitenciare pentru riscurile în îndeplinirea atribuţiilor şi îndatoririlor de serviciu.

"Despăgubirile constau în acordarea unei sume de bani pentru poliţiştii de penitenciare sau, în cazul decesului, pentru familiile acestora, în situaţia în care viaţa, sănătatea ori bunurile poliţistului, ale soţului/soţiei şi ale copiilor aflaţi în întreţinerea sa sunt afectate în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea", se explică în nota de fundamentare a proiectului.



Citeste si