17 Aprilie 2007

Alumil Rom Industry estimeaza o crestere a afacerilor cu 15% in 2007

Producatorul de profile de aluminiu Alumil Rom Industry (ALU), listat la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), estimeaza pentru acest an o crestere a cifrei de afaceri cu circa 15%, a declarat, citat de NewsIn, directorul operational al companiei, Marius Ionita.

Estimarile de profit vor fi prezentate in adunarea generala a actionarilor, convocata pentru 16-17 mai. Pentru perioada 2006-2009, investitiile sunt prevazute sa se cifreze in jurul a sapte milioane euro, cea mai mare parte din acestea fiind alocata pentru deschiderea unui centru logistic la Filipesti, cu o suprafata de 10.000 metri patrati. Investitiile Alumil Rom Industry au fost de aproximativ sase milioane euro in perioada 1999-2004. Pentru 2009, Alumil intentioneaza sa-si modernizeze reteaua de distributie la nivel national.

Titlurile Alumil au debutat luni la tranzactionare la BVB, sub simbolul ALU. Compania are un capital social de 6,25 milioane lei, divizat in 31,25 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 0,20 lei. in cadrul ofertei publice initiale, pretul unei actiuni a fost de 4,60 lei. in urma ofertei publice primare (IPO), actionarii companiei sunt Alumil SA cu 55,9%, M. Sotiriou cu 23,95%, iar actionarii care au subscris in cadrul IPO detin 20%.

Alumil Rom Industry a afisat un profit net de 13,7 milioane lei in 2006, in urcare cu 43,4% fata de anul anterior, datorita cresterii pe ansamblu a industriei de profil. in 2005 compania a afisat un profit dupa impozitare de 9,58 milioane lei. Cifra de afaceri a Alumil Rom Industry SA Bucuresti a fost in 2006 de 96,36 milioane lei, in crestere cu 21,5% fata de anul anterior, cand societatea a obtinut o cifra de afaceri de 79,29 milioane lei.

"Cresterea atat a profitului cat si a cifrei de afaceri s-au datorat cresterii intregii industrii de profil in Romania", declarat pentru NewsIn, Marius Ionita, director operational al companiei.

Compania este o filiala a firmei Alumil Mylonas - Industria Aluminiului SA, un grup industrial european implicat in industria de prelucrare a aluminiului, se mentioneaza in comunicat. Compania este specializata in fabricarea profilelor de aluminiu pentru constructii.



Citeste si