25 Ianuarie 2022

Gabriela Stănică preia coordonarea activității de e-commerce a Carrefour România



Carrefour România anunță preluarea responsabilității pentru departamentul de E-commerce de către Gabriela Stănică, care devine astfel Chief Information, Data Officer și Director E-commerce, după promovarea lui Cătălin Samara ca Director Internațional al Bringo. În noul rol, Gabriela va coordona întreaga activitate de e-commerce a Carrefour România, cuprinzând parteneriatul cu Bringo, cât și componenta de shop online pe site-ul carrefour.ro și din aplicația Carrefour.

Numărul comenzilor online prin Bringo a crescut cu 50% în 2021, iar la ultima campanie de Black Friday, Carrefour a înregistrat o creștere de peste două ori a vânzărilor în e-commerce comparativ cu anul anterior. În plus, atât individual cât și alături de Bringo, Carrefour România a continuat să își dezvolte portofoliul de servicii în această zonă. De exemplu, anul trecut, cei doi parteneri au lansat serviciul de livrare rapidă, în 30 de minute, în câteva orașe din țară și au inclus noi facilități precum posibilitatea de a ridica prin Click&Collect comenzile online din parcarea magazinului, pentru a veni în întâmpinarea clienților pe fondul restricțiilor.

Gabriela Stănică, care din rolul său anterior de Chief Information and Data Officer, era responsabilă de continuarea procesului de transformare digitală a companiei în România, cât și de coordonarea inițiativelor în ceea ce privește inovația, va avea o viziune și mai integrată acum pe componenta digitală, odată cu preluarea responsabilităților pe zona de e-commerce.

Comerțul online are un potențial imens în România și mă bucur să nu fiu doar martor la scrierea istoriei sale, ci chiar participant activ.

Gabriela Stănică, Chief Information, Data Officer și Director E-commerce Carrefour România

Alături de companie din 2020, Gabriela are peste 15 ani de experiență în crearea și gestionarea de echipe IT din diferite companii. În Carrefour România, Gabriela a accelerat, alături de echipa sa, automatizarea proceselor din magazine și back-office, fluidizând operațiunile din magazinele din țară, lanțul de aprovizionare și logistică. Totodată, sub coordonarea Gabrielei, Carrefour România și-a modernizat în 2021 infrastructura IT și a investit în migrarea către Cloud, propunându-și ca până în 2026 să fie 100% în Cloud.

De altfel, Grupul Carrefour și-a propus să își tripleze valoarea brută a mărfurilor (GMV) în comerțul electronic până în 2026, până la 10 miliarde de euro. În același timp, compania estimează că mediul digital va contribui cu 600 de milioane de euro în plus la venitul său operațional din activități recurente în 2026, raportat la 2021. În acest sens, Carrefour își va crește cu aproximativ 50% investițiile în digital între 2022-2026, cu un obiectiv anual de investiții de aproximativ 1,7 miliarde de euro.

În Carrefour România lucrează în prezent peste 18.000 de angajați în cele peste 360 de magazine multi-format: hipermarket, supermarket, discounter, proximitate, în online, în depozite și la sediu.



Citeste si