5 Mai 2005

Frigiderele, la mare cautare

De Pasti, in retelele de electronice si electrocasnice, cele mai cautate au fost produsele IT si de telefonie. Produsele "albe", frigiderele, aragazurile si masinile de spalat, au fost si ele cautate.

Cumparaturile de sarbatori au inceput cu doua saptamani mai devreme in 2005, intinzandu-se pe toata durata lunii aprilie. "Pe ansamblu, a avut loc o crestere cu 15% fata de 2004 a vanzarilor de Pasti, in linie cu tendinta ascendenta a pietei din acest an", apreciaza Adrian Barbu, director de vanzari Flanco. O crestere speciala au prezentat in aceasta perioada categoriile specifice activitatilor gospodaresti (masini de gatit, hote, aspiratoare) si cele specifice sezonului cald, cum ar fi frigidere, ale caror vanzari au crescut cu 50% in 2005 fata de aceeasi perioada a anului anterior, considera Barbu.

Daca anul trecut, campioanele absolute ale perioadei au fost televizoarele, in 2005, pe primul loc s-au situat masinile de spalat. In 2004, urmatoarele locuri au fost ocupate de frigidere, sisteme audio si masini de gatit. Anul acesta, sistemele audio si aragazurile au fost intrecute de telefoanele mobile si IT, care au o dinamica speciala in ultimul timp, reflectand o crestere a sofisticarii pietei, ne mai spune Barbu. Vanzatorii de electronice remarca, de asemenea, o crestere spectaculoasa a categoriei camere video.

MARCA PROPRIE.

In perioada sarbatorilor de Pasti, la fel ca si in perioada sarbatorilor de iarna, se remarca o crestere a apetitului clientilor pentru cumparaturi, apreciaza reprezentantii Altex. In aceasta perioada, cele mai vandute categorii de produse au fost IT si telefonie. Potrivit reprezentantilor companiei, s-a remarcat gama de calculatoare Davio, marca proprie a grupului Altex.

Din segmentul produselor albe, pachetele promotionale formate din aragaz si hota s-au bucurat de un mare succes. Pentru categoria produselor negre, televizoarele Teletech au avut cele mai mari vanzari, aceasta fiind tot o marca exclusiva a grupului, lansata la sfarsitul anului trecut.



Citeste si