16 Mai 2022

Musk laudă Netflix că îi previne pe potențialii angajați despre munca cu care ar putea să nu fie de acord



Elon Musk a lăudat Netflix pentru noua politică a companiei media de a recunoaște că s-ar putea să nu fie cel mai bun loc de muncă pentru angajații care nu pot lucra cu conținuturi care nu le sunt pe plac sau pe care le consideră dăunătoare, scrie Business Insider.

Într-un răspuns pe Twitter despre noua politică, proprietarul Tesla a scris: „Bună mutare a @Netflix”. Netflix și-a actualizat recent direcțiile privind cultura organizațională pentru prima dată din 2017 și a adăugat o secțiune numită Expresie Artistică.

„Nu toată lumea va admira sau va fi de acord cu tot ce oferim prin serviciile noastre. Îi lăsăm pe privitori să decidă ce este adecvat pentru ei, în loc să avem un cenzor pentru artiști sau pentru voci”, potrivit indicațiilor din noul ghid privind cultura organizațională a companiei.

„Ca angajați, sprijinim principiul prin care Netflix oferă o diversitate de povești, chiar dacă găsim uneori titluri care contrazic valorile noastre personale. În funcție de rolul pe care îl joci la noi, ai putea fi nevoit să lucrezi cu titluri pe care le percepi drept dăunătoare. Dacă consideri greu să susții varietatea conținuturilor noastre, s-ar putea ca Netflix să nu fie cel mai bun loc pentru tine”, mai scrie în ghid.

Netflix, infectată de „virusul woke”

Musk condamnase anterior pierderea unui val de abonați de către Netlix, acuzând compania că se face vinovată de curentul cultural „woke”, scriind pe Twitter că „Virusul gândirii woke transformă Netflix în ceva de neprivit”.

Este neclar la ce s-a referit punctual Musk miliardarul care deține Tesla și SpaceX, însă într-un follow-up al acelui tweet, el a mai scris: „Nu ar putea (Netflix n.r.) să facă filmele din genul sci-fi/fantastice măcar *în mare parte* despre sci-fi/fantezie?”.

„Woke” este un termen care a început să fie folosit pe scară largă din momentul când generația millenials l-a ales pentru a-i desemna pe cei care sunt „treji” (awake), lucizi sau conștienți din punct de vedere intelectual, în opoziție cu generația boomers, despre care se consideră că este caracterizată de prejudecăți de modă veche și viziuni care nu sunt adaptate zilelor prezente.

În schimb, criticii acestui concept și ai culturii millenialilor folosesc cuvântul în mod ironic atunci când consideră că reprezentanții acestei generații au mers prea departe.



Citeste si