Îmbogățirea la bursă peste noapte. Mit sau realitate?
Pentru a fi un investitor de succes este esențial să înțelegi și să depășești prejudecățile care conduc adesea la decizii greșite în investiții. O concepție comună eronată, în special printre mulți investitori noi, este convingerea că investițiile pe bursă îi pot face bogați peste noapte.
Scenariul pare real, prin prisma faptului că unii investitori ajung să înregistreze câștiguri majore la un moment dat, dar, în acest caz, de cele mai multe ori, investiția a fost făcută cu ani în urmă.
Succesul se datorează mai degrabă răbdării, inteligenței emoționale sau experienței vaste și nu norocului sau unei oportunități extraordinare de tranzacționare cu care „s-a dat lovitura” peste noapte. Educația financiară și a fi mereu la curent cu cele mai importante știri și evenimente sunt ingrediente care de asemenea fac diferența între succes și eșec în investiții.
Bursele se schimbă în permanență și nu e bine să te aștepți la câștiguri mari și rapide. Acest fapt nu te ajută concret, ci, dimpotrivă, adaugă și mai multă presiune asupra ta.
Tocmai de aceea, înainte de a intra efectiv în piață, reia informațiile relevante și fii conștient de beneficiile și riscurile asociate.
Poate că, pe parcurs, vei fi presat de timp și asta te va face să-ți dorești „să o iei pe scurtătură”, să simplifici deciziile complexe și, astfel, să devii prea încrezător în procesul de luare a deciziilor. Însă, menținerea așteptărilor realiste nu numai că îți oferă un punct de vedere echilibrat, ci te ajută să fii și rațional.
Mai mult, pentru că deciziile pe care le iei declanșează anumite procese, prejudecățile te pot împiedica, de fapt, să ai o abordare optimă (optimă nu înseamnă perfectă!).
În momentele în care cauți să fii perfect în acest domeniu, începi să acorzi importanță prea mare unor lucruri, lăsând altele pe dinafară.
Având resurse limitate ca individ, e mai bine să cauți o alocare optimă și nu perfectă a lor, deoarece inevitabilele erori te vor consuma de energie și te vor face să îți pierzi din concentrare.
Trebuie să reții că, în investiții, nu se țintește imposibilul, ci doar trebuie eliminate erorile pentru a deveni constant mai bun.
Tocmai de aceea, dacă eviți greșelile majore și dacă ai o anumită înțelegere a piețelor și a economiei, șansele de a deveni un investitor de succes sunt complet în favoarea ta. Însă nu te gândi că acesta este secretul de a deveni bogat peste noapte.
Cei care sunt extrem de încrezători și mai au și ghinionul de a avea... noroc la început, se cred mult peste nivelul celor care au o anumită experiență și au înregistrat și pierderi printre câștigurile lor.
Dar acești începători norocoși vor fi cei mai șocați de piețe, iar revenirea cu picioarele pe pământ va fi mai dureroasă în cazul lor.
Învățând în permanență despre „psihologia investițională” vei știi cum să gestionezi și alte erori emoționale care pot apărea la orice investitor.
Cele mai frecvente prejudecăți și preconcepții ce pot duce la decizii investiționale greșite:
De reținut :
- Înțelegerea acestor prejudecăți poate duce la o mai bună luare a deciziilor, ceea ce este fundamental pentru reducerea riscului și îmbunătățirea randamentului investiției în timp.
- Scurtăturile nu funcționează, în special, pe piețele financiare de capital. Asigură-te că urmezi o abordare disciplinată, rațională și echilibrată a investițiilor, ținând întotdeauna cont de perspectiva pe termen lung, de fundamentele companiei și de analiza pieței sectorului în cauză.
- Investitorii care doresc să urmeze metoda scurtăturilor ajung adesea să-și piardă capitalul investit și să învinovățească piețele pentru propria lor decizie luată strict pe baza unor preconcepții.
- Motivul pentru care mintea noastră are înclinația să simplifice sau să ia decizii bazate pe încrederea în anumite tipare situaționale, fără să mai aplice filtrele proprii, este acela că vrea să reducă din energie. Astfel, dacă ești la început de drum și-ți dorești să devii un investitor profitabil, e nevoie să te asiguri că dispui de energia psihică și răbdarea pentru a evita aceste capcane ale prejudecăților.
- Educația financiară este cea care face diferența între succes și eșec în investiții. Investește mai întâi în tine, în educația ta, pentru a te asigura că banii tăi vor începe să lucreze pentru tine și nu invers!
Avertisment cu privire la riscuri:
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 81% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.