22 Mai 2007

Zuzu si Fulga au adus un profit de 4,14 ori mai mare in Q1



Compania Albalact Alba Iulia a afisat un profit net in primul trimestru de 5,019 milioane lei (1,49 milioane euro), de 4,14 ori mai mare decat in perioada similara a anului trecut, pe fondul cresterii afacerilor, potrivit raportului publicat la Rasdaq.

Compania a raportat un profit net la sfarsitul primului tremestru din 2006, de 1,21 milioane lei.

In primul trimestru compania a afisat o cifra de afaceri de 38,39 milioane lei (11,4 milioane euro), de peste doua ori mai mare decat in perioada similara a anului trecut. In primul trimestru din 2006, afacerile Albalact au fost de 18,69 milioane lei.

Cifra de afaceri a companiei a crescut anul trecut cu 70 %, de la 16.826.930 euro in 2005, la 29.088.177 euro in 2006. De asemenea, profitul realizat de companie s-a majorat cu 64 %, de la 850.000 euro in 2005, la peste 1,3 milioane de euro in 2006.

Titlurile Albalact Alba Iulia se tranzactioneaza la categoria de baza a pietei Rasdaq, sub simbolul ALBZ. Compania specializata in fabricarea produselor lactate si a branzeturilor are un capital social de 9,44 milioane lei, divizat in 94,39 milioane de titluri, cu o valoare nominala de 0,10 lei. in structura actionariatului dinaintea majorarii, Ciurtin Petru detinea 49,2%, Ciurtin Petru Raul controla 14,32%, iar RC 2 Limited din Cipru detinea 16,40% din actiunile Albalact. Compania are o capitalizare de 168 milioane lei, data de ultima cotatie de 1,78 lei inregistrata in sedinta din 21 mai.

Compania Albalact - Alba Iulia este unul dintre primii cinci producatori de lapte si produse lactate din Romania. infiintata in anul 1971 si transformata in societate comerciala pe actiuni in 1990, Albalact a fost privatizata in 1999, cand familia Ciurtin a cumparat pachetul majoritar de actiuni. Compania Albalact are peste 500 de angajati, peste 3300 de actionari si este, in prezent, listata pe piata Rasdaq.



Citeste si