12 Ianuarie 2023

Noutăți în Codul Fiscal: Abonamentele de fitness devin deductibile pentru companii de la 1 februarie 2023



Președintele României a emis în 11 ianuarie 2023 Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 476/12.09.2022), prin care angajatorii vor putea oferi angajaților abonamente de fitness deductibile în limita a 400 euro anual. Noile reglementări intră în vigoare începând cu 1 februarie 2023.

SanoPass, care oferă abonamente medicale și de fitness a participat ca reprezentant consultativ din partea societății civile si mediului de afaceri la dezbaterile parlamentare din 2022 pe marginea proiectului. În urma acestora, Camera Deputaților a votat în decembrie anul trecut proiectul de lege pentru completarea Codului fiscal, iniţiat de USR și PSD, și care prevede că abonamentele mixte de servicii medicale de prevenție și fitness acordate angajaților vor putea fi deduse de firme în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru fiecare persoană.

Astfel, "contravaloarea abonamentelor pentru utilizarea facilităților sportive în vederea practicării sportului și educației fizice cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic oferite de furnizori ale căror activități sunt încadrate la codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313, plătite în scopul personal al contribuabilului, indiferent dacă activitatea se desfășoară individual sau într-o formă de asociere, precum și contravaloarea abonamentelor, oferite de același furnizor care acționează în nume propriu sau în calitate de intermediar, ce includ atât servicii medicale, cât și dreptul de a utiliza facilitățile sportive, în vederea practicării sportului și educației fizice cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic, plătite în scopul personal al contribuabilului, indiferent dacă activitatea se desfășoară individual sau într-o formă de asociere, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual”.

De asemenea, vor fi deductibile și scutite de taxe și abonamentele oferite copiilor angajaților sau altor persoane aflate în întreținerea acestora: „abonamentul vizează servicii furnizate angajatului și/sau oricărei persoane aflate în întreținerea sa, așa cum este definită la art. 77 alin. (3), în limita aceluiași plafon, indiferent de numărul de persoane.”

Proiectul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, urmând a produce efecte începând cu luna februarie.

„Includerea accesului la facilitățile sportive, alături de accesul la servicii medicale în cadrul aceluiași abonament oferit angajaților, este un pas important prin care legiuitorul încurajează o viață sănătoasă și echilibrată, ceea ce contribuie decisiv la menținerea sănătății populației active și la o mai bună calitate a vieții în general. Facând parte din dezbaterile care au dus la adoptarea acestei măsuri, suntem fericiți că eforturile noastre de a aduce informații și argumente în sprijinul adoptării deductibilitații pentru abonamente sportive au fost utile, și se concretizează într-un beneficiu important atât pentru companii, cât și pentru angajații acestora”, a declarat Andrei Vasile, Fondator și Managing Partner SanoPass.



Citeste si