11 Octombrie 2007

Druckfarben accelereaza pe piata vopselelor din Romania

Druckfarben Romania intentioneaza sa atinga in 2010 vanzari totale de 30 milioane euro, de circa trei ori mai mult decat in 2006, din care 13 milioane euro din cerneluri, iar restul provenite de pe piata vopselelor, au declarat reprezentantii companiei.

"Anul trecut am avut o cifra de afaceri de zece milioane euro, iar la finele anului acesta vom atinge 14 milioane euro. Pana in 2010 vrem sa ajungem la vanzari de 30 milioane euro din care 17 milioane euro sa provina din vopsele, avand in vedere ca aceasta este o piata in plina dezvoltare si cu un trend ascendent. Momentan, 76% din cifra de afaceri provine din cerneluri", au explicat reprezentantii companiei.

Acestia estimeaza ca in prezent piata de cerneluri din Romania are valoarea de 20 milioane euro si va avea un ritm anual de crestere de 10%, pana in 2010. In schimb, piata locala de vopsele este estimata la 170 milioane euro, productia la aproximativ 120.000 de tone, avand o tendinta medie de crestere de 15% pe an si pana in 2010 cu un consum mediu de 5 kg pe cap de locuitor.

Druckfarben Romania a inaugurat astazi prima fabrica a grupului din tara in urma unei investitii de aproximativ sapte milioane euro. Din suprafata totala de 40.000 metri patrati, fabrica si depozitele ocupa 5.000 metri patrati, avand o suta de angajati si o capacitate de 12.000 de tone vopsele. "Prin deschiderea acestei fabrici in Romania, vizam si pietele limitrofe din regiune si speram sa incepem activitati de export spre Moldova si Ucraina", au adaugat reprezentantii companiei, care au spus ca, pana in 2010, un sfert din productie va merge la export.

Grupul elen Druckfarben activeaza pe piata de cerneluri si vopsele si este prezent pe piata din Europa de Est prin filialele din Romania, Serbia si Bulgaria, avand rerprezentanti si in Albania si Cipru.. Grupul are la nivel mondial 360 de angajati si a incheiat primul semestru al anului acesta cu o cifra de afaceri de 39,7 milioane euro, mai mare cu peste 18% fata de perioada similara din 2006.



Citeste si