22 Noiembrie 2007

Compania de servicii de relocare Pirgroup intra pe piata din Romania

Compania de servicii de relocare Pirgroup a decis odata cu expansiunea masiva din zona centrala si de est a Europei sa isi deschida o filiala si pe piata din Romania, potrivit unui comunicat de presa.

"Chiar daca domeniul serviciilor de relocare este relativ nou in Romania, odata cu dezvoltarea si cresterea economica sustinuta, aceasta tara a devenit un punct de interes strategic pentru investitori. Traind in era globalizarii, procesul de relocare a devenit unul de mare interes la nivel corporatist. Companiile aleg sa isi mute divizii de personal in tari invecinate sau chiar pe alte continente. Relocarea intr-o tara noua reprezinta cu mult mai mult decat schimbarea locului de munca", se mai arata in comunicat.

Pirgroup ofera servicii de relocare clasica - gasirea de locuinte, asistenta contractuala, inregistrare medicala, schimbarea permisului de conducere, asigurare, traduceri - , imigrare&permis de munca - servicii de inregistrare publica, obtinerea permisului de munca, legalizari, obtinerea vizei business, dar si workshop-uri si training-uri pe culture shock (introducerea culturii si a modului de viata romanesc).

Pirgroup este activ in prezent in Olanda, Germania, Estonia, Lituania, Letonia, Franta, Germania, Polonia, Rusia, Spania, Ucraina, Cehia, Bulgaria si Anglia. Pirigroup este membru cu drepturi depline al Eura-European Relocation Association.



Citeste si