30 Noiembrie 2007

Schneider Electric Romania estimeaza pentru 2008 afaceri cu 18% mai mari

Schneider Electric Romania estimeaza pentru anul viitor o crestere mai mica a afacerilor fata de 2007 de pana la 18%, iar pentru anul in curs se asteapta la o crestere a afacerilor peste media pietei, de pana la 25%, fata de 2006, a declarat directorul general al companiei, David Nicholl.

"Ne asteptam pentru anul acesta la o crestere de 15-25%, peste media pietei - 12-15%, - fata de 2006, datorita cresterii pietei imobiliare, investitiilor, diversificarii gamei de produse si achizitiei unor noi companii. Pentru anul viitor ne asteptam la o crestere mai mica fata de 2007, intre 12-18% iar piata totala estimata de noi poate ajunge pana la 400 milioane de euro, din care avem o cota de circa 13%", a precizat David Nicholl. Compania a avut anul trecut in tara o cifra de afaceri de circa 50 milioane euro.

Schneider Electric, specializata in productia si vanzarea de aparataj si echipamente pentru distributie electrica si automatizari industriale detine noua fabrici in zona central si sud-est europeana, una in Austria, doua in Polonia, trei in Ungaria, una in Republica Ceha, una in Bulgaria si una in Grecia.

Directorul companiei a declarat ca nu respinge ideea de a deschide o fabrica si in Romania. "Romania reprezinta cea mai mare piata din Europa Centrala si de Est. Exista posibilitatea de a construi o fabrica si aici, dar nu stim exact cand. Avem planuri in acest sens dar nu negocieri serioase, prima oara vrem sa ne indreptam spre achizitionarea unor serii de companii pe care le urmarim deja si apoi sa ne gandim la constructia unei fabrici" a mai spus Nicholl.

Compania are 150 de angajati in Romania si estimeaza ca va face anul viitor inca 35 de angajari si vrea sa mai adauge peste 100 de puncte de distributie, insa acest lucru depinde de locatie, avand in prezent 400 de puncte de vanzare.

"Schneider Electric creste foarte bine in Romania, nu avem nevoie sa achizitionam cateva companii pentru a ne dezvolta afacerea, dar daca gasim o oferta buna ne vom largi astfel portofoliul. Schneider Electric are destui bani pentru a achizitiona orice companie locala, insa aceasta va trebui aprobata mai departe. Nu ne intereseaza neaparat locatia companiei daca ea reprezinta o achizitie strategica", a spus vicepresedintele pentru Europa Centrale si de Est al Schneider Electric, Ted Campbell.

Schneider Electric Romania are sapte agentii teritoriale si opt birouri, precum si o retea cu peste 400 de puncte de distributie.

Clientii companiei fac parte din sectorul rezidential, hoteluri, supermarketuri, industrie, energie si infrastructura. Mital Steel, Michelin, GSK, Carrefour, Auchan, Apa Nova, Electrica, E.ON, Enel si CEZ.

Compania a fost infiintata in 1997 ca filiala a firmei franceze Schneider Electric. La nivel mondial cifra de afaceri a Schneider Electric Industries SAS in 2006 a fost de 13,7 miliarde euro, cu peste 100.000 de angajati in 190 de tari. Compania franceza are 197 de fabrici, 60 de centre logistice si 15.000 de puncte de vanzare prin distribuitori oficiali.



Citeste si