20 Decembrie 2007

Shell Gas isi va schimba numele anul viitor in PetromV LPG

Shell Gas isi va schimba numele anul viitor cel mai probabil in PetromV LPG, odata cu achizitionarea de catre Petrom, a anuntat membrul Directoratului, Tamas Mayer.

"Shell Gas isi va schimba numele anul viitor, insa vom pastra managementul companiei", a mai spus Mayer.

Mayer a mai spus ca numarul optim de statii de benzinarie pe care si-au propus sa il detina este de maximum 500, dintre care 250 de statii PetromV. Compania PetromV are deja 500 statii.

La inceputul lunii iunie, Petrom a anuntat ca a semnat contractul prin care cumpara de la Shell divizia de Gaz Petrolier Lichefiat (GPL) din Romania, preluand 55,53% din Shell Gas Romania si 60% din titlurile Trans Gas Services, printr-o tranzactie estimata la 50 milioane euro. Shell Gas Romania si Trans Gas Services sunt membre ale Grupului Shell Olanda.

La finele lunii martie, Shell Gas a anuntat ca iese de pe piata romaneasca a gazului lichefiat, divizia de GPL urmand sa fie vanduta companiei franceze Rubis. Potrivit unui comunicat al Shell, compania a semnat un acord de vanzare-cumparare cu compania franceza Rubis, acord supus dreptului de preemptiune si preaprobare exprimate de catre partenerii Shell din Romania.

Insa, o luna mai tarziu, Petrom anunta ca isi va exercita dreptul de preemtiune in ceea ce priveste achizitia acestor pachete de actiuni. Finalizarea tranzactiei este conditionata de semnarea documentelor cu Shell Gas (LPG) Holding BV si de avizul Consiliului Concurentei, preciza Petrom la acea data. Petrom avea anterior semnarii contractului cu Shell o cota de piata de circa 17% pentru distributia de butelii si de 2% pentru autogaz.



Citeste si