22 Mai 2008

Rompetrol aloca 5,5 mil. euro pentru investitii de mediu

Ecomaster - Servicii Ecologice, companie a grupului Rompetrol, va aloca 5,5 milioane euro pentru investitii de mediu.

Ecomaster - Servicii Ecologice, companie a grupului Rompetrol, dezvolta in Romania o tehnologie proprie de neutralizare si eliminare a deseurilor periculoase. Intr-o faza ulterioara, procesul include si decontaminarea terenurilor afectate de aceste deseuri, care sunt astfel redate in folosinta, dupa actiuni specifice de ecologizare, potrivit reprezentantilor companiei.

“Ecomaster va investi 1,7 milioane dolari pana la sfarsitul lui 2009 pentru aplicarea acestei solutii in vederea sustinerii simultane a proiectelor altor companii care si-au manifestat deja interesul. Inca 1,8 milioane dolari sunt alocati in acest an pentru dezvoltarea unor facilitati specifice activitatilor de management al deseurilor. Astfel, programul de investitii de mediu al Ecomaster pentru perioada 2008-2009 va ajunge la aproximativ 5,5 milioane dolari, constituind un avantaj competitiv decisiv in pozitionarea companiei ca lider al pietei de servicii integrate de gestiune a deseurilor industriale”, a declarat directorul general al Ecomaster, Romulus Ilie.

Noua tehnologie este realizata de echipa de cercetare – dezvoltare a Ecomaster si a necesitat o investitie de aproximativ doua milioane dolari, aici fiind incluse si costurile procesului de inovare, testare si implementare, achizitionarea echipamentelor necesare si trainingul personalului in aplicarea noilor procese.

Intr-o prima faza, scopul acesteia este de a elimina cele 120.000 tone de gudroane acide “istorice” de la Rafinaria Vega din Ploiesti, proces care se va incheia la sfarsitul anului 2009. In paralel, Ecomaster va oferi si altor companii romanesti o alternativa locala avantajoasa la tehnologiile dezvoltate si implementate in SUA sau vestul Europei.

Ecomaster Servicii Ecologice furnizeaza servicii de ecologie industriala unui numar de peste 300 companii din domeniul petrolier, industria constructoare de masini, industria chimica, etc. Serviciile oferite de Ecomaster includ: prelucrarea namolurilor petroliere acide si a reziduurilor industriale solide, modernizarea si exploatarea statiilor de epurare a apelor uzate industriale, remedierea siturilor contaminate, o retea nationala de colectare a uleiurilor uzate si consultanta specializata in domeniul protectiei mediului. Compania a inregistrat o cifra de afaceri de 10 milioane de dolari in 2007 si estimeaza dublarea acesteia pana la sfarsitul lui 2009.



Citeste si