Profi vrea sa investeasca anul acesta peste 10 mil. euro in sapte magazine
"Vrem sa mai deschidem sapte magazine anul acesta, iar investitia o sa varieze intre unu si 1,5 milioane de euro pe unitate, in functie de formatul magazinului, daca este in locatie inchiriata sau construit", au specificat reprezentantii Profi Romania.
Magazinul Profi din Slatina are o suprafata de 1.056 metri patrati, din care 789 metri patrati suprafata de vanzare. Magazinul va comercializa o gama de 3.500 de articole, printre care produse alimentare, de menaj si igiena.
Profi Rom Food a cumparat, in vara lui 2007, lantul de noua supermaketuri Albinuta de la societatea lituaniana Maxima LT, pentru care a platit 25,2 milioane lei. Rebranding-ul magazinelor Albinuta se va realiza pana la sfarsitul anului 2008.
Profi Rom Food este detinuta de grupul franco-belgian, Louis Delhaize. Grupul a inregistrat in 2006 o cifra de afaceri de peste 11 miliarde euro. La nivel mondial, compania detine si retelele de supermarketuri Match si Smatch, magazinele specializate in gradinarit Truffaut, magazinele de animale Animalis, precum si cybermarketurile prin Internet Houra.fr.