30 Octombrie 2008

Disponibilizari colective in Prahova

Trei firme din Prahova au anuntat ca, la inceputul lunii noiembrie, vor face disponibilizari colective, reprezentantii Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca punand aceste decizii pe o ritmicitate a pietei muncii si nu pe criza mondiala care afecteaza in aceasta perioada marile companii.

"Uzina Mecanica Plopeni, producatorul de mobila Anteco Ploiesti si firma de confectii Linea au anuntat pentru luna noiembrie disponibilizari colective. La Plopeni concedierile se fac in baza unei Ordonante de Guvern, ultimii 700 de angajati fiind trimisi acasa prin aceasta decizie", a precizat, conform NewsIn purtatorul de cuvant al AJOFM Prahova, Dragos Parvan.

El a declarat, de asemenea, ca la Linea, din cei 237 de angajati vor fi disponibilizati 180, iar la Anteco vor ramane fara loc de munca 78 de muncitori. "In cazul Ateco, este vorba de o rearanjare periodica a fortei de munca, in functie de sezon si numarul de comenzi, iar la Linea disponibilizarile se fac, de asemenea, dupa un grafic esalonat de restructurare", a tinut sa precizeze Parvan.

El a mai spus ca toate cele trei firme prahovene au depus la Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca si la Inspectoratul Teritorial de Munca Prahova proiectele de concediere colectiva in termenul legal, de 30 de zile.

Purtatorul de cuvant al AJOFM Prahova a afirmat ca in acest judet nu se poate vorbi inca de o criza a locurilor de munca, saptamanal in bazele de date ale Agentiei existand aproximativ 1.500 de locuri de munca disponibile.



Citeste si