Profitul net Lafarge Agregate si Betoane a urcat cu 43,7% la noua luni
In primele noua luni ale anului trecut, compania a avut un profit net de 10,35 milioane lei.
Afacerile societatii au fost de 130,06 milioane lei (35,73 milioane euro) in primele trei trimestre, in crestere cu peste o treime fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand cifra de afaceri a companiei a fost de 96,13 milioane lei.
Lafarge Agregate si Betoane are ca obiect de activitate extractia pietrei pentru constructii, iar titlurile societatii se tranzactioneaza la categoria de baza a pietei Rasdaq sub simbolul AGEM.
Capital social al companiei este de 15 milioane lei, divizat in 6 milioane actiuni, cu valoarea nominala de 2,50 lei. Lafarge Ciment Romania este actionarul principal al companiei, cu o detinere de 84,63%, iar SIF Muntenia (SIF4) are o participatie de 10,32%.
Compania are o capitalizare de 106,2 milioane lei (28,83 milioane euro), conform cotatiei de 17,70 lei, stabilita in sedinta din 23 octombrie.