18 Noiembrie 2008

O firma italiana va construi la Iasi o fabrica de 8 milioane euro

Firma italiana Lattonedil a demarat o investitie de opt milioane de euro intr-o fabrica de panouri termoizolante in comuna ieseana Baltati, termenul de executie a halei de productie fiind august 2009, potrivit informatiilor furnizate de oficialii companiei.

"Productia efectiva o vom incepe in decembrie 2009. Capacitatea este de doua milioane mp de panouri pe an. Acum se lucreaza la proiectul de structura, iar din decembrie se va incepe constructia. Este prima fabrica de acest fel din Romania a grupului Lattonedil. 60% din productie va fi exportat in Ucraina, Republica Moldova si Rusia. In total, vor fi create 100 de locuri de munca, din care 30 vor lucra in fabrica”, a declarat directorul general al Lattonedil Romania, Catalin Urtoi, citat de NewsIn.

Potrivit acestuia, initial, fabrica va avea o singura linie de productie, intentia grupului de firme italian fiind sa extinda activitatea la mijlocul anului 2010, in timp ce numarul de angajati se va dubla. Fabrica va fi realizata pe o suprafata de 6,2 ha, teren achizitionat de grupul italian cu 400.000 euro de la o persoana fizica din comuna Baltati.

"Dupa ce va fi finalizata, va fi cea mai mare investitie privata din comuna. Am putea incheia un parteneriat cu firma, in sensul ca noi sa le oferim niste facilitati fiscale, in limita legii si sa le recomandam ca forta de munca sa fie din comuna noastra ", a declarat, contactat telefonic, primarul comunei Baltati, Vasile Astefanei.

Investitia italienilor a atras un interes major din partea iesenilor, peste 400 de oameni aplicand deja pentru un loc de munca la noua firma, in conditiile in care Lattonedil RO a scos, deocamdata, un singur post la concurs, respectiv reprezentant vanzari al grupului italian pe Romania. Potrivit directorului general, din mai 2008, cand s-a infiintat firma, vanzarile grupului in tara noastra au fost de peste doua milioane de euro.

Grupul italian Lattonedil a avut, in anul 2007, o cifra de afaceri de peste 100 milioane euro, avand 300 de angajati in trei fabrici, toate unitatile fiind localizate in Italia. Produsele firmei sunt exportate, in special, in Europa si nordul Africii. In Romania, mai exista 11 fabrici cu aceeasi activitate, acestea fiind la Bucuresti, Timisoara si Bistrita Nasaud.



Citeste si