5 Februarie 2009

Delaco si-a bugetat afaceri de 70 mil. euro pentru anul 2009



Compania Delaco a inregistrat o crestere de 55% a cifrei de afaceri pentru anul 2008, fata de anul 2007, ajungand la 185 de milioane de lei (50 milioane de euro).

Pentru anul 2009 reprezentantii Delaco estimeaza o crestere a cifrei de afaceri cu aproximativ 40%, pana la 70 milioane de euro, avand in plan lansari pe mai multe segmente de produse.

Compania se situeaza astfel in primii cinci producatori de branzeturi din Romania. Pentru aceeasi perioada, profitul companiei a inregistrat o dublare a valorii fata de 2007.

„Rezultatele bune se datoreaza inregistrarii unei dublari a vanzarilor pe segmentul de cascaval. Aceasta crestere a fost influentata in mare parte de investitiile in comunicare, estimate la aproximativ 2 milioane de euro”, a declarat Tudor Comaniciu, director general Delaco.

Potrivit acestuia, rezultatele inregistrate vin ca o consecinta fireasca a cresterii mari pe care am avut-o pe segmentul de cascaval.

Compania Delaco a dat in folosinta la inceputul anului 2008 un depozit in localitatea Codlea, judetul Brasov, a carui valoare estimata se ridica la doua milioane de euro. De asemenea, Delaco a lansat anul trecut propria gama de branza topita si a desfasurat o campanie de promovare a cascavalului Delaco.

Delaco este distribuitor unic in Romania pentru marcile Zott, Bergader, Joya si Reinert si asigura logistica pentru Reinert.



Citeste si