2 Septembrie 2005

Romania nu are o lista 'neagra' a companiilor aeriene nesigure

Romania nu are o lista de companii sigure sau nesigure, deoarece criteriile pe baza carora aceasta ar putea fi intocmita difera de la tara la tara. Nu in ultimul rand, lipseste baza legala la nivel european necesara, ne-a declarat directorul general al Aviatiei Civile, Dan Andrei. "Veti vedea pe lista facuta de Franta companii care sunt considerate sigure de catre Belgia si invers, iar Marea Britanie nu are o astfel de lista", spune acesta. Chiar in absenta unei asa-numite "liste negre", companiile si zborurile desfasurate in Romania sunt sigure, cum Autoritatea Aeronautica Civila Romana verifica toate aeronavele la aterizare pe primul aeroport din Romania si schimba informatii cu institutiile omoloage europene. Singurul standard acceptat deocamdata la nivelul mondial este cel al Organizatiei Internationale a Aviatiei Civile (ICOA). Conform acestuia, Romania se afla in prima clasa de siguranta aeriana a tarilor in care exista si se aplica legislatia si procedurile necesare pentru asigurarea securitatii zborurilor. Potrivit directorului general al Aviatiei Civile, sunt autorizati zece operatori aerieni, cei mai importanti fiind liniile nationale Tarom, Romavia, Tiriac Air, Blue Air etc.



Citeste si