24 Martie 2009

Octavian Radu intra in afaceri cu energie

Grupul RTC, detinut de de omul de afaceri Octavian Radu, a lansat Q-Power, o companie cu activitati de productie si distributie de aplicatii in domeniul eficientizarii consumului de energie.
Q Power va produce tuburi termice pentru recuperarea de energie termica, folosind cea mai performanta solutie tehnica existenta in acest moment la nivel international (Q-Box).

“In urma cu cateva luni un grup de cercetatori romani m-a abordat cu propunerea de a finanta productia unei aplicatii complexe destinate recuperarii de energie termica. Solutia este cea mai moderna aplicatie existenta in prezent la nivel global si am gasit si cea mai eficienta varianta de productie posibila, astfel incat recuperarea investitiei sa se poata face intr-un timp foarte scurt”, declara Octavian Radu, presedintele RTC.

Q Power, compania nou infiintata, are sediul in Olanda si va distribui aplicatia de recuperare a energiei in mai multe tari din lume (Romania, Germania, Ungaria, Federatia Rusa, Polonia, Elvetia, Olanda, Irlanda, Dubai, UAE, GCC, Slovenia, Croatia, Serbia, Bulgaria, Slovacia, Cehia, Benelux, Turcia, India, Pakistan, USA, Austria, Moldova), prin parteneri locali sau birouri proprii de vanzari.

Aplicatia este bazata pe o tehnologie inventata in anii ’60 si folosita ulterior de NASA. In anii de inceput ai zborurilor spatiale, NASA in colaborare cu laboratorul stiintific din Los Alamos, a dezvoltat tubul termic. La un satelit nerotativ, suprafetele expuse radiatiei solare se supraincalzeau, in timp ce suprafetele opuse ramaneau extrem de reci. Astfel, sistemele electronice deveneau nefunctionale. Tubul termic a fost solutia de egalizare a temperaturii.

Tubul termic este un dispozitiv simplu, ce transfera rapid caldura de la un punct la altul prin evaporare si condensare alternativa.

RTC Holding, unul dintre cele mai mari grupuri de retail, distributie si servicii din Romania are in prezent noua divizii: Diverta (retail de carte, jocuri video, muzica, film, IT si papetarie), Rafar (retail haine, incaltaminte si cosmetice in franciza), Proffice (distributie de produse office), Ramiro (distributie de carte, media si jucarii), Sistec (dezvoltare si integrare solutii software), TCE-Curiero (cargo, curierat), Flaro (productie subansamble de plastic, mobilier si produse de birou), Rimobi (dezvoltari si proprietati imobiliare) si respectiv Sebra (francize din industria ospitalitatii).



Citeste si