2 Iulie 2009

Romgaz a semnat cu Termoelectrica preluarea termocentralei Iernut



Termoelectrica si Romgaz au semnat un acord, aprobat de Ministerul Economiei, prin care ii cedeaza producatorului de gaze un pachet de actiuni la termocentrala Iernut, in contul datoriei de 160 milioane lei, potrivit datelor transmise de Termoelectrica.
Romgaz urmeaza sa isi contruiasca aici o centrala electrica pe gaze, de 600MW. Centrala de la Iernut (din judetul Mures) a fost externalizata, dintr-o sucursala a Electrocentrale Bucuresti, intr-o filiala a Termoelectrica, informeaza NewsIn.

"Acest acord incheiat de cele doua parti este benefic ambelor parti. Parteneriatul va duce la cresterea credibilitatii acestora si, prin urmare, la garantii suplimentare pe piata financiara si la dezvoltarea si implementarea unor proiecte cu tehnologie moderna, eficienta. Romgaz isi dezvolta o piata eficienta si sigura pentru gazul produs, iar Termoelectrica va inlocui echipamentele foarte vechi cu unele noi, cu eficienta marita", potrivit reprezentantilor Termoelectrica.

Inca de la inceputul anului 2008, conducerea Romgaz Medias a anuntat Termoelectrica si Ministerul Economiei si Finantelor asupra datoriei pe care o inregistreaza Termoelectrica fata de Romgaz, in baza unei sentinte civile (referitoare tot la datoriile istorice).

Termoelectrica a cautat modalitati de solutionare a situatiei, atat la nivelul autoritatilor guvernamentale, cat si prin discutii directe cu reprezentantii Romgaz Medias. In perioada februarie 2008 - aprilie 2009, la nivelul celor doua societati, Termoelectrica si Romgaz, au avut loc mai multe runde de discutii pentru rezolvarea amiabila a situatiei (inclusiv prin transferul solicitat de Romgaz), prin convenirea si semnarea unei intelegeri intre parti.

De asemenea, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a probat un grant (credit nerambursabil) de 450.000 euro pentru Termoelectrica, pentru realizarea unor studii de fezabilitate la proiectele de la Doicesti, Deva si Paroseni. In prezent, este in desfasurare procedura de selectare a consultantului care va realiza un studiu de fezabilitate prin care se va gasi raspuns la intrebarea privind capacitatea pe care o va avea un grup nou (care va putea vinde energia pe piata libera) si va consuma intreaga cantitate de carbune produsa in zona Doicesti.

"In momentul demararii procedurii de atragere a grant-ului BERD, Termoelectrica a transmis intentiile sale principalilor investitori care, de-a lungul timpului, s-au aratat interesati de proiectul Doicesti (n.r. Mechel si Electrabel). Acestia isi mentin interesul fata de proiect si asteapta concluziile studiului BERD", mai spun reprezentantii Termoelectrica.

Termoelectrica isi anuntase intentia de a construi la Doicesti grupuri noi pe gaze, de 450MW, impreuna cu un investitor strategic.

Termoelectrica a avut in primele trei luni din anul 2009 pierderi in valoare de 63,43 milioane lei. Aceste rezultate se datoreaza majorarilor si penalitatilor pentru datorii istorice la Bugetul Statului, ramase in sarcina Termoelectrica in urma restructurarii din perioada 2000-2005, potrivit reprezentantilor companiei.

Termoelectrica este producatorul de stat de energie electrica si termica prin arderea combustibililor fosili (carbuni) si hidrocarburi (gaze naturale si pacura). Actionarul majoritar al companiei este Ministerul Economiei.

Compania are patru sucursale (Sucursala Electrocentrale (SE) Borzesti, SE Braila, SE Doicesti si SE Paroseni) si 15 filiale (Termoservurile Bucuresti, Braila, Borzesti, Constanta, Craiova, Deva, Doicesti, Galati, Mures, Paroseni, Rovinari si Turceni, Electrocentrale Bucuresti, Electrocentrale Galati si Electrocentrale Deva).



Citeste si