8 Iulie 2009

Firma de salubrizare Urban: Afaceri in scadere cu 15%



Compania de salubrizare Urban Ramnicu-Valcea a raportat in primele sase luni ale anului o scadere a afacerilor cu 10-15% fata de aceeasi perioada din 2008, cifra de afaceri inregistrata anul trecut fiind de 83 milioane de euro, a declarat directorul de marketing, Bogdan Constantinescu.
"Totusi, pentru acest an estimam, in cel mai rau caz, o stagnare a afacerilor sau chiar o majorare a cifrei de afaceri, la peste 100 milioane euro", a spus directorul de marketing al companiei, Bogdan Constantinescu, citat de NewsIn.

Potrivit acestuia, criza se face simtita la nivelul operatorilor economici prin intarzierea platii facturii catre firma de salubrizare pana la 90-120 de zile.

Reprezentantul companiei a precizat ca asteptarile privind majorarea cifrei de afaceri in acest an se bazeaza pe o strategie de extindere la nivel regional si pe extinderea serviciilor oferite.

In perioada 2009-2010, compania are un buget de investitii de aproximativ 5,5 milioane de euro, bani care vor fi alocati pentru statii de sortare, echipamente de colectare si de tratare a deseurilor.

Compania de salubrizare Urban isi desfasoara activitatea in 10 judete si a inregsistrat anul trecut o cifra de afaceri de aproximativ 83 milioane de euro, respectiv 307.494.041 lei. Activitatea desfasurata in Bucuresti reprezinta aproximativ 70-80%.

Urban are in principal contracte privind servicii de salubrizare cu autoritatile locale, clientii privati reprezentand aproximativ 30-40% din cifra de afaceri.



Citeste si