21 August 2009

Electrica isi asigura instalatiile de distributie pentru doua milioane euro



Electrica va organiza o licitatie pentru servicii de asigurare a instalatiilor electrice de distributie din filialele Transilvania Nord, Transilvania Sud si Muntenia Nord, impotriva efectelor calamitatilor naturale si a fenomenelor meteo, valoarea estimativa a contractului fiind de peste 8,3 mil lei (aproximativ doua milioane euro).
Potrivit anuntului publicat pe Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP), termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 1 octombrie 2009, ora 10.00. Contractul are o durata de 12 luni de la data atribuirii, valoarea estimata a acestuia fiind de 8.318.350 lei, fara TVA. Castigatorul va fi ales in functie de oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic, potrivit NewsIn.

Participantii trebuie sa prezinte o garantie de participare de 150.000 lei, garantie de buna executie in cuantum de 5% din valoarea contractului.

De asemenea, acestia trebuie sa fi avut o cifra medie de afaceri in domeniul de activitate de asigurari generale pe ultimii doi ani (2007 – 2008) de minimum 16.000.000 lei sau echivalentul in euro. Ofertantul trebuie sa fi inregistrat profit in ultimii doi ani si in primul semestru al anului 2009, conform bilanturilor pentru anii 2007, 2008 si la 30 iunie 2009.

Electrica este o companie din subordinea Ministerului Economiei si are activitati in distributia si furnizarea de energie electrica.



Citeste si