1 Octombrie 2009

Reteaua Plus Discount ajunge la 84 de magazine



Reteaua germana de magazine de tip discount Plus, parte a concernului Tengelmann, a inaugurat astazi primul sau magazin din judetul Satu Mare, in localitatea Tasnad, pentru care a investit circa 1,5 milioane de euro.
Situat pe strada Lacramioarei numarul 55, magazinul are o suprafata de 1.200 de metri patrati si este o constructie de tip "freestander" (nu este inclusa intr-un centru/parc comercial), care dispune de 104 de locuri de parcare, potrivit unui comunicat de presa emis de companie.

Plus ofera o gama de peste 1.500 de produse, incluzand atat produse alimentare de baza, cat si produse nealimentare tip 1 (detergenti, cosmetice si hrana de animale). Aprovizionarea magazinelor se face zilnic, din centrul logistic de la Ploiesti.

Brandul Plus exista pe piata germana de 35 de ani. Compania este deja prezenta cu circa 4.100 de magazine si peste 40.000 de angajati in opt tari europene (Germania, Austria, Ungaria, Polonia, Cehia, Portugalia, Grecia si Romania).

Prezenta retelei Plus in cele trei locatii face parte din programul de expansiune la nivel national, care va continua in toate orasele cu peste 15.000 de locuitori.



Citeste si