30 Noiembrie 2009

Marexin negociaza prelungirea licentei de explorare a namolului sapropelic in Marea Neagra



Marine Resources Exploration International SRL (Marexin), firma controlata de omul de afaceri Dinu Patriciu, negociaza cu Agentia Nationala pentru Resurse Minarale (ANRM) prelungirea licentei de explorare a namolului sapropelic in Marea Neagra, licenta ce expira in februarie 2010.


"Vrem sa continuam activitatea de explorare si in 2010 si am demarat discutii cu ANRM in acest sens. Marexin este angajata activ in procesul de aplicare pentru obtinerea licentei in regiunea Marii Negre si spera sa incheie un acord in urmatoarele sase luni. Pentru moment, este prea devreme sa dam detalii", potrivit datelor transmise de Marexin SRL informeaza NewsIn.

Directorul general executiv al Marexin SRL, Peter Hamilton, spunea la sfarsitul lunii iunie ca Marexin SRL detine licenta de explorare din iulie 2008, emisa de ANRM, special atribuita pentru explorarea namolului sapropelic.

"Licenta a fost emisa pentru un an jumatate", a afirmat Hamilton.

Patriciu, dispus sa riste miliarde de euro in investitii in namolul sapropelic


Marine Resources Exploration International BV, din Olanda, a fost infiintata in 2007, iar subsidiara sa din Romania, Marine Resources Exploration International SRL, a fost deschisa in iunie 2008.

Agentia NewsIn a publicat la 11 iunie un material, potrivit caruia Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM) a concesionat, anul trecut, firmei Marine Resources Exploration International SRL, care face parte din Rompetrol Holding SA, 9000 de kilometri patrati in Marea Neagra, pentru explorarea resurselor de namol sapropelic.

Firmei care a castigat licitatia, Marine Resources Exploration International SRL, i s-a concesionat o suprafata de 9000 km patrati, dintre care 3800 km patrati se aflau in zona de litigiu international cu Ucraina.

Namolul sapropelic reprezinta, impreuna cu ceilalti compusi care il insotesc (hidrogen sulfurat, gaz metan, gaz hidrati si deuteriu), o sursa neconventionala de energie, fiind o alternativa energetica de viitor. Sapropelul este o substanta de culoare inchisa, care contine straturi de sedimente si materie organica. Prin procesare, se poate obtine gaz sintetic, procesul fiind aproximativ asemanator cu cel al folosirii biomasei.




Citeste si