15 Ianuarie 2010

Consultantii saluta initiativa premierului de a folosi expertiza auditorilor internationali



Firma de consultanta in management A.T. Kearney saluta initiativa premierului Emil Boc de a implica marile companii internationale de consultanta in oferirea de ajutor guvernului Romaniei pentru a implementa si prioritiza proiectele in care se doreste sa se investeasca.
Analistii A.T. Kearney sunt de parere ca scopul conlucrarii intre autoritati si companiile de consultanta ar trebui sa fie asigurarea ca, dupa trecerea crizei, Romania va beneficia de o pozitionare mai buna decat inainte de recesiune.

“Una din problemele pe care le-am observat in ultimii ani a fost alocarea inechitabila a resurselor in diferite industrii si proiecte. Nu s-a facut o prioritizare serioasa a fondurilor alocate in functie de beneficiile oferite de fiecare proiect”, spune Michael Weiss (foto) , vice-presedinte in cadrul A.T. Kearney.

O alta problema a autoritatilor a fost discrepanta inregistrata intre efectele asteptate sa apara in urma unei investitii majore si beneficiile reale pe care le-a oferit investitia dupa finalizare.

“Acest lucru arata ca sectorul public este, in multe situatii, prea optimist atunci cand calculeaza randamentul unei investii. De multe ori, statul vede profit acolo unde nu exista, subevaluand de asemenea si costurile de finalizare a proiectelor”, potrivit A.T. Kearney.

Emil Boc a declarat recent ca guvernul ar putea finanta continuarea lucrarilor de infrastructura demarate in ultimii ani pe baza unui audit international, precizand ca unele dintre lucrari, evaluate la 40 miliarde euro la nivel national, au fost initiate in ani electorali si nu sunt utile



Citeste si