30 Iunie 2010

Piata de lux dupa cresterea TVA: Romanii cu bani vor cumpara din strainatate



Piata produselor si serviciilor de lux nu va scapa de efectele negative ale cresterii TVA, in conditiile in care preturile crescute ar putea orienta si mai mult clientii cu bani catre cumparaturi in strainatate.
Pe segmentele de piata unde acest lucru va fi posibil nu vom asista la cresteri de preturi pentru produsele de lux, iar retailerii vor fi aproape obligati sa mentina aceleasi preturi, avand in vedere optiunea multor romani cu bani de a achiziona aceleasi produse, mai ieftin, din strainatate, este de parere Oliver Petcu (foto), manager CPP Management Consultants.

“Impactul cresterii TVA va fi cel mai probabil resimtit in ceea ce priveste produsele de parfumerie si cosmetice, dar si la produsele de valoare mare, cum ar fi masinile si ambarcatiunile”, adauga Petcu.

Mentinerea preturilor este sustinuta si de Ciprian Vlad, brand manager al producatorului de costume de lux pentru barbati, Zenonni, care spune ca a anticipat o crestere a fiscalitatii, ca o masura venita sa suplineasca ineficienta de gestiune a situatiei economice actuale.

Cresterea TVA ne va afecta in mod evident, dar nu vom interveni asupra pretului de vanzare in sensul cresterii acestuia. Vom cauta din nou solutii de a ajusta costurile, aceleasi solutii cu care ne-am obisnuit de la debutul crizei economice”, continua Vlad.

Cu toate ca nu crede in rezultatele favorabile pentru economie aduse de cresterea TVA, Vlad preconizeaza si alte cresteri in sfera fiscalitatii aplicabile agentilor economici si crede ca lipsesc masurile de stimulare economica ce ar fi fost normal sa le insoteasca si sa le sustina pe cele de crestere a fiscalitatii.

“Favorabil in cazul Zenonni este ca achizitiile le facem exclusiv din import, din Uniunea Europeana, si nu vom fi afectati prea mult de o eventuala crestere a preturilor la intern cauzate de cresterea TVA. Vom fi afectati insa din prisma vanzarilor din cauza scaderii puterii de cumparare”, declara unul dintre proprietarii Zenonni.

De asemenea, Loredana Preda, manager general al retailerului de mobilier de lux Galeriile Noblesse, este de parere ca o crestere a TVA este ultimul lucru la care ar trebui sa se gandeasca guvernantii, pentru ca duce la o scadere drastica a puterii de cumparare, este un factor generator de inflatie, de stimulare a economiei subterane si de somaj.

Este o masura anti-economie si anti-populatie; o masura abuziva, incoerenta si care da dovada inca o data de o mare incompetenta”, declara Loredana Preda.

In plus, Preda crede ca, in acest context, ne putem astepta la orice, inclusiv cresterea cotei unice, intrucat nu exista nici o logica intuitiva, anticipativa pe care te poti baza pentru a face previziuni sau planuri de afaceri .

Business-ul, chiar si pe segmentul de lux, va fi afectat, astfel ca ne putem astepta la reactii dintre cele mai variate ale celor care doresc sa investeasca chiar si in mobilier de lux ".

De asemenea, ea sustine ca preturile se vor majora pentru piesele de mobilier de lux pe care le comercializeaza la Galeriile Noblesse proportional cu valoarea TVA.

“Pretul fara TVA va ramane acelasi, astfel ca, in relatia cu firmele, majorarea nu are influenta, insa nu toti clientii nostri achizitioneaza pentru firme, iar acestia vor resimti cu adevarat majorarea”, conchide Loredana Preda.



Citeste si