15 Octombrie 2010

OMV Petrom si o fundatie au luat 5 mil. euro de la UE ca sa ajute 25.000 de romani sa-si gaseasca un job



OMV Petrom, a treia companie ca marime din Romania, in parteneriat cu fundatia Centrul de Dezvoltare Manageriala (CDM), au obtinut fonduri europene in valoare de cinci milioane de euro, pentru un proiect care prevede reducerea somajului.

Principalul obiectiv al proiectului finantat de Uniunea Europeana (UE) prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) este asistarea pentru integrarea si reintegrarea pe piata fortei de munca a 25.000 de romani.

De asemenea, proiectul vizeaza crearea a peste 300 de businessuri antreprenoriale, prin oferirea de servicii de consultanta, precum si imbunatatirea colaborarii dintre partenerii de pe piata fortei de munca (angajatori, salariati si parteneri sociali), in vederea informarii celor aflati in cautarea unui job.

"Proiectul este deja un exemplu pentru parteneriatul intre comunitatea de afaceri si sectorul neguvernamental. Prin implicarea unor importanti actori din comunitatea de afaceri, dar si a administratiilor demonstram ca succesul si dezvoltare sunt bazate pe colaborare si implicare", spune Florin Petean, director executiv al CDM.

Actiunea finantata din bani europeni demarat la 1 iulie si are o durata de trei ani.

Partenerul institutional al proiectului este HR Club, cea mai importanta asociatie profesionala a specialistilor de resurse umane din Romania.



Citeste si