16 Decembrie 2010

Carrefour rebranduieste magazinele Carrefour Express in Carrefour Market



Retailerul francez Carrefour, care detine pe plan local o retea de 23 de hipermarketuri si 30 de supermarketuri, a decis sa renunte la brandul Carrefour Express, sub care functionau fostele magazine Artima.

"Incepand de astazi, 15 decembrie, toate supermarketurile Carrefour din Romania vor purta sigla Carrefour Market", se precizeaza intr-un comunicat de presa.

In 2007, Carrefour a preluat reteaua de 21 de supermarketuri Artima (suprafata totala de vanzare de 21.000 metri patrati), extinse in special in partea de vest a tarii. Miscarea le-a permis celor de la Carrefour intrarea pe segmentul supermarketurilor si extinderea retelei la nivel national, in paralel cu cea a hipermarketurilor.

"Carrefour si-a extins strategia multi format intrand pe piata de supermarketuri in octombrie 2007 cand a achizitionat lantul de supermarketuri Artima si le-a remodelat sub brandul Carrefour Express. Piata de supermarketuri este dinamica si in continua dezvoltare", potrivit comunicatului.

Retailerul francez a anuntat deja planurile de expansiune pentru finalul de an, dar si pentru 2011. Carrefour va mai deschide pana la sfarsitul anului inca doua supermarketuri, la Cluj-Napoca (17 decembrie) si in Bucuresti, in zona Berceni (21 decembrie). Astfel, retailerul va ajunge sa opereze, la final de an, o retea de 32 de supermarketuri si 23 de hipermarketuri in toata tara.

Anul viitor, retailerul va inaugura un hipermarket la Botosani, in cadrul centrului comercial Botosani Shopping Center, precum si in Bucuresti, in parcul comercial Colosseum.

Grupul Carrefour este cel mai mare distribuitor european si cel de-al doilea la nivel mondial. Prezent in 32 de tari din lume cu peste 15.500 magazine, grupul Carrefour numara peste 475.000 de angajati.



Citeste si